
Cea mai scumpă lucrare de artă comandată de NGA, inaugurată
O sculptură creată de artista australiană Lindy Lee, un șarpe care își mănâncă propria coadă, pentru care National Gallery of Australia a plătit 14 milioane de dolari – fiind cea mai scumpă comandă făcută de muzeu până în prezent – a fost inaugurată.
Imediat ce a fost anunțat proiectul, în 2021, prețul a devenit subiect de controversă, fiind criticat drept o cheltuială extravagantă și nechibzuită, un „abuz scandalos” de fonduri publice. În plus, conceptul lui Lee a fost denigrat și comparat cu „un covrig mare feliat, cu semințe de mac”.
„Ouroboros”, lucrarea cu greutatea de 13 tone și înălțime de 4,2 metri, a fost comandată de NGA pentru a marca a 40-a aniversare a sa. Este realizată din oțel inoxidabil reflectorizant, iar artista s-a concentrat pe folosirea materialelor reciclate și pe minimalizarea amprentei de carbon.
Sculptura este montată în fața muzeului, în mijlocul unui bazin pătrat cu apă, iar noaptea este luminată din interior, prin cele 45.000 de perforații, dând impresia de cer înstelat.
Lindy Lee, în vârstă de 70 de ani, este pictoriță și sculptoriță cu o carieră de peste patru decenii, arta ei reflectând în mod special credința ei budistă și moștenirea chineză. Ea descrie „Ouroboros” ca simbol al „repetiției și înnoirii, al abundenței timpului ciclic, al fluxului veșnic, unității începutului și sfârșitului, transformării și alchimiei”.