Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  „Chip și Fel”, expoziție de Andrei Rosetti la Galleria 28
expo andrei rosetti, galleria28

„Chip și Fel”, expoziție de Andrei Rosetti la Galleria 28

„Chip și Fel”, expoziție de Andrei Rosetti, care îl are drept invitat pe Constantin Flondor, va fi deschisă la Galleria 28 din Timișoara în perioada 20 decembrie – 20 ianuarie.

Vernisajul va avea loc pe 20 decembrie, la ora 18:00, prilej cu care va fi lansat catalogul expoziției „Grupul Andreescu: Ștefan Sevastre” (curatori Maria Pașc și Andrei Rosetti).

„Andrei Rosetti povestește că în studenția la clasa lui Constantin Flondor, pentru a observa creșterile care se produc în natură, profesorul i-a provocat: «Haideți să vedem cum atacăm această temă». Pus dinaintea unui vas de iena cu grâu încolțit adus de o colegă în atelier, Andrei Rosetti a văzut pentru prima dată rețeaua pe care rădăcinile au creat-o în vas, ca un prapur de miel pe drobul de Paște. I-a plăcut. Gândul a prins rădăcini. Pe o ramă agățată, a pus primele cuiburi de semințe după desenul unui octogon. Prin sticla ramei se putea studia dezvoltarea rădăcinii. Această temă l-a urmărit continuu pe pictor. Astăzi, în chip fericit, se întâlnesc profesorul și studentul, ca într-o rețea de rădăcini care prin împletire fac corp comun”, spune Maria Pașc, istoric de artă.

Expoziția poate fi vizitată la Galleria 28, de luni până sâmbătă. Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0722 503 028 sau, pe e-mail, la galleria28@gmail.com.