„Skyward” – Macrocosmosul într-o expoziție Livia Mateiaș
Proiectul expozițional „Skyward” al artistei Livia Mateiaș este gândit special ca un dialog între arta vizuală orientată spre macrocosmos și peisajul panoramic oferit de penthouse-ul Nord One. Lucrările artistei explorează infinitul cosmic, fenomenele cerești și reveria interioară prin pictură, texturi și detalii care aduc împreună micro și macro cosmosul.
Expoziția este deschisă între 15 septembrie și 7 octombrie, perioadă în care sunt programate mai multe întâlniri, ateliere și chiar observații astronomice.
Despre Livia Mateiaș
Livia Mateiaș este artist, doctor în arte vizuale și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara din 2009. Este și manager cultural, cu o practică multidisciplinară ce îmbină grafica, pictura, instalația, arta digitală și performance-ul. Trăiește și lucrează în Timișoara.
Este co-fondatoare a studioului de artă și design artouching și a platformei Digital:Canvas\, dedicată promovării artei digitale în România. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții și rezidențe artistice atât în România cât și în străinătate, abordând teme precum infinitul, identitatea, natura și conexiunea dintre om și univers.
Pe lângă activitatea de creație, Livia Mateiaș este implicată și în activități de mediere culturală, consiliere prin artă și antreprenoriat creativ, contribuind la dezvoltarea publicului și la conectarea artei contemporane cu comunitățile, inclusiv cu grupuri vulnerabile. Proiectele ei recente includ instalații multimedia și intervenții artistice în spații neconvenționale, cu accent pe dialogul dintre artă, știință și societate.

