Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Concursul Internațional de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” – Laureați
trofeu concursul internațional de artă plastică „gheorghe petrașcu”

Concursul Internațional de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” – Laureați

Prima ediție a Concursului Internațional de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu”, organizată de Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores la 150 de ani de la nașterea artistului, și-a desemnat laureații.

Competiția a fost derulată în perioada 10 august – 10 noiembrie 2022 exclusiv online, iar participanții au fost împărțiți pe două categorii de vârstă. Lucrările s-au înscris în categoriile pictură, grafică, tehnici mixte.

Dintre cei 77 de competitori din Armenia, Republica Moldova, Germania și România, juriul le-a ales pe Maria Manchevici din Republica Moldova –  care a obținut premiului I la categoria A și Premiul Special oferit de Asociația Culturală „Ervant Nicogosian”, și pe Constanța Mădălina Ruican – câștigătoarea categoriei +19 ani, artist plastic din Craiova, care va intra în posesia Trofeului „Gheorghe Petrașcu”, realizat de artistul sticlar Ioan Tămâian.

Trofeul are o înălțime de 32 cm și este realizat din combinația sticlă colorată, fuzionată la 900 grade Celsius, și argint pe suport de cupru, metalul fiind obținut prin electroliză și tehnică de metaloplastie.

Juriul i-a recompensat și pe Viktoria Tarcsa, Teodora Nicolescu, Georgiana Miron și Ludmila Tomoioagă (Republica Moldova/România), care au obținut premiile II la cele două categorii, precum și pe Alexandra Terțea, Sofia Malyshko (Republica Moldova), Andreea Gabriela Tudor și Cornel Vana, plasați pe locul al treilea.

Întregul palmares al Concursului Internațional de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” poate fi consultat pe site-ul asociatiaprovalores.ro.

Pe 26 noiembrie, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, va avea loc gala laureaților și vernisajul expoziției premianților acestei competiții internaționale. Evenimentele fac parte dintr-o serie de manifestări dedicate lui Gheorghe Petrașcu, devenit, în 1936, primul membru al Academiei Române provenit din rândul artiștilor plastici.