Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Conservarea statuilor Bisericii Negre continuă: „Ne așteptăm să desfășurăm campanii de restaurare majore o dată la 50 de ani”
biserica neagra, conservare

Conservarea statuilor Bisericii Negre continuă: „Ne așteptăm să desfășurăm campanii de restaurare majore o dată la 50 de ani”

Conservarea statuilor Bisericii Negre din Brașov, demarată în 2018, continuă, iar reprezentanții edificiului spun că din cauza factorilor de mediu nocivi – traficul rutier și porumbeii – se așteaptă să fie nevoie ca ample campanii de restaurare să fie desfășurate la fiecare 50 de ani.

În 2018 a fost demarată o campanie de restaurare a statuilor de pe fațadele Bisericii Negre, pentru care comunitatea Bisericii Negre a primit sprijinul Consiliului Județean Brașov și o donație din partea SC HIDRAULICA SRL din Săcele.

Până în 2021 inclusiv, au fost restaurate șase din totalul de doisprezece statui, potrivit unui anunț publicat pe bisericaneagra.ro. Începând cu fațada sudică, de la vest la est, s-a intervenit asupra statuilor sfinților Ioan Botezătorul, Iacob și Ecaterina. De asemenea, lucrări de restaurare au fost efectuate și asupra statuii Arhanghelului Mihail, a Episcopului Sfântul Nicolae și asupra așa-numitului pleban.

În prezent, se lucrează la statuia Evanghelistului Luca și a Apostolului Pavel. Din valoarea totală de circa 60.000 de lei a lucrărilor, comunitatea Bisericii Negre acoperă circa 30.000 de lei din mijloace proprii, iar Consiliul Județean Brașov suportă suma de 30.000 de lei.

Patrimoniu vechi de sute de ani

Statuile gotice originale, ce datează din secolul XV (1410 – 1440), au fost demontate și adăpostite în interiorul bisericii în anii 1937 – 1944, din cauza degradării masive, în ampla campanie de restaurare a fațadei Bisericii Negre. În locul lor, au fost instalate copii sculptate în gresie de artiștii Richard Ernst Boege și Hans Guggenberger, în anii 1938 – 1940.

Aflate la exterior, statuile actuale sunt supuse unor factori agresivi de degradare, care pun în pericol integritatea pieselor sculptate, dar și a întregului ansamblu.

În 2016, în urma desprinderii unor fragmente de piatră, s-a realizat o expertiză a statuilor, care a scos la iveală starea de deteriorare în care se aflau. Principalele forme de degradare constatate sunt cauzate de intemperii, dar o mare contribuție o au și poluanții atmosferici, în special dioxidul de sulf, care afectează suprafața monumentelor din mediul urban.

Cea mai mare sursă de poluare de acest tip, în zona Bisericii Negre provine de la traficul auto. Un alt factor dăunător este prezența constantă a porumbeilor, care și-au construit cuiburi în zona statuilor.

Lucrări de conservare

Lucrările de conservare a patrimoniului constau în aplicarea tratamentelor preventive de biocidare, îndepărtarea coloniilor de licheni aderente la suprafața pietrei, îndepărtarea depunerilor și crustelor negre, consolidarea prin impregnare a pietrei decoezive, ancorarea cu mortar a unor fragmente aflate în pericol de desprindere, protejarea împotriva apei prin schimbarea pălăriilor de cupru prin unele mai late de pe baldachinele ce se află deasupra statuilor, hidrofobizarea suprafețelor și montarea unor sisteme de protecție împotriva porumbeilor.

Factorii de mediu sunt din ce în ce mai nocivi, ceea ce reprezintă o provocare pentru comunitatea Bisericii Negre, care se străduiește să țină pasul cu viteza de degradare a monumentului. „Dacă în trecut, s-a intervenit asupra bisericii la un interval de sute de ani, în condițiile actuale ne așteptăm să desfășurăm campanii de restaurare majore o dată la 50 de ani”, se arată în anunțul publicat pe site.