Cum a devenit un hotel din New York loc cult pentru istoria artei

Chelsea Hotel impune, pe strada 23 West, cu o fațadă maiestuoasă din cărămidă roșie care se înalță pe douăsprezece etaje. Pe porticul de la intrare se află o constelație de plăci de bronz. O întreagă pagină din istoria creației s-a scris aici, timp de peste cincizeci de ani.

La construirea sa în 1883-1885, după planurile arhitectului franco-american Philip Hubert, clădirea urma să servească drept locuință socială. Dar visul s-a spulberat. Transformat într-un hotel cu 300 de camere și apartamente, locul a devenit un refugiu pentru rezidenți creativi, a căror listă este aproape imposibil de enumerat.

În 1898, scriitorul Mark Twain s-a cazat aici. Îi plăcea să discute la masa restaurantului. Dar vor fi mai ales scriitorii din generația Beat cei care vor face din acest loc refugiul lor inspirat: în 1951, Jack Kerouac se oprește la Chelsea Hotel pentru a scrie cartea sa emblematică „Pe drum” (1957).

Tot la Chelsea, Arthur C. Clarke, sub influența amfetaminelor, scrie manuscrisul pentru 2001: „Odiseea spațială” (1968), sursa filmului lui Stanley Kubrick (care a stat și el la Chelsea). Paul Bowles, Williams S. Burroughs și Tennessee Williams au fost și ei cazați la această adresă. În aceeași perioadă, Dylan Thomas, unul dintre cei mai ilustri poeți galezi, a venit să-și vindece mahmureala după 18 (!) pahare de whisky în camera 205, cu trei zile înainte de a muri.

Idila dintre Leonard Cohen și Janis Joplin

Hotelul Chelsea a fost un teatru al pasiunii. Dramaturgul și eseistul Arthur Miller s-a consolat aici după despărțirea de Marilyn Monroe în 1961. În camera 211, Bob Dylan îi dedică baladele sale nostalgice lui Sara, „Sad-Eyed Lady of the Lowlands”, în 1966. În lift, la ora 3.00 dimineața, Leonard Cohen se îndrăgostește la prima vedere de Janis Joplin în 1968 – cei doi vor petrece o noapte întreagă în camera 424.

Deoarece poveștile de dragoste se termină (în general) prost, la Chelsea au avut loc şi drame: de exemplu, oribilul femicid din 1978 al lui Nancy Spungen, comis de iubitul ei Sid Vicious, solistul trupei Sex Pistols, care a murit câteva zile mai târziu în urma unei supradoze.

Pe lângă vedetele rock, pictorii, fotografii, sculptorii și videografii au contribuit cel mai mult la crearea legendei acestui hotel condus de Stanley Bard, un director care îl preluase de la tatăl său. În 1969, când Patti Smith ajunge la New York, camera (minusculă) se închiria cu 11 dolari pe noapte. Suficient pentru a-și stabili cuibul la etajul 10 împreună cu Robert Mapplethorpe, care își face acolo prima fotografie.

Laboratorul avangardelor

La Chelsea Hotel, avangarda se întâlnește an după an. Impresioniștii americani vor ceda locul realiştilor urbani, aceștia din urmă expresioniștilor abstracți, maeștrii abstracționismului artiștilor pop art, care la rândul lor vor ceda locul performerilor și experimentatorilor video.

În anii 1960, într-una dintre aceste camere au luat naștere primele „Nana” ale lui Niki de Saint Phalle; într-o alta, Christo și soția sa Jeanne-Claude au creat în intimitate, în timp ce elvețianul de origine română Daniel Spoerri și-a deschis camera publicului. În 1961, neînțeles cu monocromele sale, Yves Klein ia stiloul și scrie „Manifestul hotelului Chelsea”.

De la Arman, care și-a expus sculpturile în holul hotelului între 1961 și 1970, la Martial Raysse, care a locuit aici în 1963, trecând prin Alain Jacquet cu lucrarea sa „Déjeuner sur l’herbe” (1964), care tronează încă în hol: toți sunt atrași ca fluturii de neonul hotelului Chelsea. Jackson Pollock a trecut şi el pe aici.

„Chelsea Girls”

Cel mai marcant film al acestor ani underground este cel realizat de Andy Warhol în 1966, care ne poartă din cameră în cameră în intimitatea locatarilor hotelului Chelsea. Un proiect la fel de experimental ca decorul său: peste trei ore de montaj în stil caleidoscopic, care povestește în split screen viețile „Chelsea Girls”.

În prezent, după ce a servit timp de peste o sută de ani drept laborator artistic, miticul hotel cu balcoane din fier forjat – închis în 2011, cumpărat în 2016 și apoi restaurat – își găsește o nouă viață ca stabiliment de lux. Elementele originale, pardoseala din marmură, balustrada scării centrale amețitoare, lambriurile din lemn de culoare închisă și băile cu robinete din cupru au fost păstrate. La ultimul etaj, pe acoperiș, au fost inaugurate la sfârșitul anului 2023 o sală de sport și un spa.