Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Cute”, drăgălășenia în cultura contemporană
cosima von bonin killer whale with long eyelashes i rhino version rhino by renate mueller germany 1960s. courtesy of the artist and petzel gallery new york

„Cute”, drăgălășenia în cultura contemporană

„Cute” – amplă expoziție deschisă în ianuarie la Somerset House – explorează forța irezistibilă a drăgălășeniei în cultura contemporană – de la emoji la meme, de la jocuri video la jucării de pluș, mâncare și design.

„Cute” reunește lucrări de artă contemporană, inclusiv noi creații comandate artiștilor, prezentate alături de fenomene culturale, de la muzică, modă și jucării până la jocuri video și social media, pentru a examina acceptarea drăgălășeniei în cultură de către lume și cum aceasta a devenit o dimensiune influentă a vremurilor noastre.

Expoziția va marca a 50-a aniversare a uneia dintre cele mai cunoscute figuri din lume, Hello Kitty, oferind un spațiu dedicat plușurilor, o discotecă imersivă și o prezentare de produse Hello Kitty de-a lungul deceniilor, inclusiv obiecte rare și unice de la colecționari privați și din arhivele oficiale ale companiei Sanrio.

ram han save our souls 02 seal 2022. copyright ram han

Ram Han, „Save our souls 02 seal” (2022) (c) Ram Han

Printre artiștii care participă cu lucrări se numără Mark Leckey, Sean-Kierre Lyons, AYA TAKANO, Mike Kelley, Karen Kilimnik, Nayland Blake, Cosima von Bonin, Hannah Diamond, Ed Fornieles, Juliana Huxtable, Rachel Maclean, Julien Ceccaldi, Paige K. B., Isaac Lythgoe, Alake Shilling, Wong Ping, Liv Preston, CFGNY, Ram Han, Maggie Lee, Bunny Rogers, Flannery Silva, Andy Holden, cărora li se adaugă Chris Zhongtian Yuan, Sin Wai Kin și Sian Fan, artiști la Somerset House Studios.

ado mizumori i didnt do anything handkerchief 1965 1975. c ado mizumori. courtesy to yayoi museum

Ado Mizumori, „I didnt do anything” (batistă, 1965-1975) (c) Ado Mizumori / Yayoi Museum

Accent va fi pus și pe modul în care a evoluat „kawaii”, cultura japoneză a drăgălășeniei. Aici sunt prezentate creații semnate Yumeji Takehisa, Kaichi Kobayashi, Katsudi Matsumoto, Junichi Nakahara, Rune Naito, Macoto Takahashi, Setsuko Tamura și Ado Mizumori.

„Cute” va putea fi vizitată la Somerset House din Londra în perioada 25 ianuarie – 14 aprilie 2024.