Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Dancehall și reggaetón, practică revoluționară pentru eliberarea colectivă, în arta contemporană
denzil forrester, duppy deh, 2018

Dancehall și reggaetón, practică revoluționară pentru eliberarea colectivă, în arta contemporană

Istoriile vizuale, politice și spirituale ale genurilor dancehall și reggaetón sunt explorate prin prisma artei contemporane într-o expoziție deschisă la Museum of Contemporary Art din Chicago până la 20 septembrie.

Două genuri dinamice care și-au depășit originile populare pentru a modela cultura globală sunt puse în lumină de lucrări de artă, inclusiv picturi realizate de Denzil Forrester, un artist născut în Grenada și stabilit în Londra, ale cărui picturi cu cluburi de noapte sunt pline de culoare. Spiritul festiv poate fi regăsit chiar și în lucrări care abordează evenimente politice tumultuoase, cum ar fi mișcarea de protest din 2019 din Puerto Rico, care a dus la schimbarea regimului.

„Dancing the Revolution: De la dancehall la reggaetón”, de la Kingston la San Juan, trecând prin Panama, New York și Londra, prezintă muzica și dansul ca o practică revoluționară pentru eliberarea colectivă, înrădăcinată în lupta împotriva opresiunii coloniale.

Dancehall și reggaetón nu sunt doar genuri muzicale, ci practici culturale și expresii puternice de rezistență și bucurie — amintiri ale tradițiilor seculare din Caraibe de dans și muzică ca mijloace de eliberare și protest, înrădăcinate în istoria și cultura Atlanticului Negru, se arată în prezentarea expoziției.
„Dancing the Revolution” prezintă momente și teme esențiale din aceste istorii, începând cu sistemul de sunet, o discotecă mobilă care întruchipează atât o experiență comunitară, cât și o instituție civică vitală.

Instrumente puternice de eliberare sexuală și politică

Expoziția include sculpturi sonore, instalații, fotografii și videoclipuri, ilustrând modul în care artiștii au fost și continuă să fie inspirați de aceste istorii și de formele vizuale care decurg din ele. Sunt prezentați mai mult de patruzeci de artiști contemporani, printre care Isaac Julien, Edra Soto, Alberta Whittle, Carolina Caycedo și Lee „Scratch” Perry. Un proiect special de mixtape comandat lui Juan Rivera invită vizitatorii să afle mai multe despre evoluția acestor genuri populare în Panama și să asculte melodiile emblematice care au deschis calea fenomenului global numit reggaetón.

Muzica și dansul sunt considerate instrumente puternice de eliberare sexuală și politică. Titlul expoziției este inspirat de variațiile de RPM (revolutions per minute; rotații pe minut, n.r.) care marchează ritmul și istoria muzicii populare din Caraibe, precum și de evenimentele istorice cunoscute acum sub numele de Verano del 19 (Vara lui 2019) din San Juan, Puerto Rico; proteste multisectoriale care cereau demisia guvernatorului de atunci, Ricardo Roselló. În 17 iulie, în aceeași zi în care Roselló a demisionat, activiștii LGBTQ+ și feministe au dansat perreo combativo pe treptele Catedralei din San Juan, transformând dansul caracteristic reggaeton într-o formă de protest politic. Această revendicare a spațiului public prin dans – un act adânc înrădăcinat în istoria și cultura dancehall – demonstrează modul în care muzica și dansul pot servi ca acte îndrăznețe de rezistență colectivă și emancipare.

Foto: Denzil Forrester, „Duppy Deh”, 2018

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.