Documenta are un nou director general, după ediția controversată din 2022
Organizația Documenta, al cărui principal proiect este expoziția cincinală de la Friedrichsplatz din orașul german Kassel, a anunțat că a angajat un nou director general.
Andreas Hoffmann, expert în antichități și administrator de artă cu vechime, care a fost director general al centrului expozițional Bucerius Kunst Forum din Hamburg din 2007, va prelua funcția pe 1 mai.
El îi va succeda lui Ferdinand von Saint André, care a fost ales la sfârșitul anului trecut pentru a fi director general interimar după o serie de controverse la ediția din 2022, a 15-a, care au implicat acuzații de antisemitism și cenzură.
Directorul general Sabine Schormann, care conducea Documenta din 2018, a demisionat în iulie.
Următoarea ediție a Documenta este programată pentru 2027, urmând să se desfășoare între 12 iunie și 19 septembrie. Directorul său artistic nu a fost încă numit.
La cea de-a 15-a ediţie a Documenta a fost invitat și Dan Perjovschi, care a prezentat o selecție a desenelor sale în spațiul urban.