Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Drawing Now: 3 Stories on Time”, serie de filme despre practici de desen – VIDEO
ignacio uriarte, gaep, curatorial.ro

„Drawing Now: 3 Stories on Time”, serie de filme despre practici de desen – VIDEO

„Drawing Now: 3 Stories on Time. Ignacio Uriarte”, scurt film despre practicile artistului de origine spaniolă, a fost lansat de galeria Gaep, care găzduiește în spațiul Online Viewing Rooms expoziția „Time Lines: Ignacio Uriarte”, prima dintr-un proiect hibrid.

În acest video, Ignacio Uriarte vorbește despre gesturile repetitive ce stau la baza lucrărilor lui, despre interesul față de secvențe și mișcare și despre motivele pentru care desenul este un mediu atât de percutant pentru el.

Expoziția online „Time Lines: Ignacio Uriarte” va continua până pe 29 mai și va fi urmată de alte două Viewing Rooms – Raluca Popa (30 mai – 10 iulie) și Răzvan Anton (11 iulie – 21 august).

Pe parcursul acestora vor fi lansate și următoarele două episoade din seria de video-uri „Drawing Now: 3 Stories on Time”.

„Time Lines”, co-finanțat de AFCN, este un proiect hibrid ce constă în trei expoziții online (curator: Mihaela Chiriac) și o serie de evenimente colaterale, online și offline. Toate acestea se axează pe practicile celor trei artiști în mediul desenului și le explorează prin prisma timpului înscris în lucrări.