Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Ediția a doua a Simpozionului de sculptură sudată va avea loc în septembrie, la Dumbrăvița – FOTO
tabara sculptura sudata dumbravita1

Ediția a doua a Simpozionului de sculptură sudată va avea loc în septembrie, la Dumbrăvița – FOTO

A doua ediție a Simpozionului de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022, eveniment la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu, va avea loc între 16 și 30 septembrie.

La ediția de anul trecut, patrimoniul comunei timișene s-a îmbogățit cu trei opere de artă create, în direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbrăvița, acolo unde sunt expuse.

tabara sculptura sudata dumbravita

Anul acesta, cei trei artiști români contemporani se întâlnesc din nou. Accesul liber al celor interesați la actul creației este una dintre mizele acestui demers cultural, mai ales că a existat un mare interes și din partea copiilor și tinerilor.

„Sunt convins că Simpozionul de sculptură sudată contribuie semnificativ la conturarea identității culturale a Dumbrăviței, atât prin valoarea în sine a lucrărilor, cât și prin caracterul educativ pe care sculptura de for public o are. La sfârșitul întâlnirii noastre vom putea vorbi de un adevărat parc de scuptură, fiindcă vor exista deja șase opere de artă. Și am convingerea că lucrările de anul acesta vor fi și mai spectaculoase decât cele pe care le-am făcut anul trecut”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, inițiator al simpozionului și locuitor al Dumbrăviței.

tabara sculptura sudata dumbravita2

George Sorin Purcaru este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Doctor în arte plastice și decorative, cu participări în expoziții solo și de grup naționale și internaționale, artistul are în palmares premii importante, între care amintim: Premiul pentru sculptură, Salonul anual al filialei U.A.P. Artis, Iaşi (2008); Premiul Ministerului Culturii şi Turismului a Republicii Moldova ( 2007 ); Medalia Teiul de argint, Ipotești ( 2005 ), 2000; Premiul I pentru tineret, Salonului anual al filialei U.A.P. Artis, Iași (2000). „Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități”, spune artistul.

tabara sculptura sudata dumbravita3

Darius Hulea este un artist plastic din Alba Iulia născut în anii ’80, din ale cărui mâini ies sculpturi de metal de o frumusețe renascentistă. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, iar în 2012 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2013 a fost desemnat câștigătorul premiului „Grigore Bradea”, o distincție acordată celor mai talentați tineri sculptori români. Lucrarile sale sunt create folosind metalul, oțelul și bronzul. Una dintre celebrele sale colecții de sculpturi prezintă chipurile și siluetele marilor personalități ale României, făcute din fire metalice sudate.

Bogdan Nueleanu, sculptor distins cu mai multe premii importante, printre care Premiul Pro Cultura Timișiensis, acordat de Consiliul Județean Timiș în anul 2013 și o Diplomă de excelență pentru merite deosebite în promovarea Culturii, din partea Primăriei Municipiului Timișoara în anul 2017, este artistul care a inițiat Simpozionul de sculptură sudată de la Dumbrăvița, și unul dintre cei mai prolifici absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. A participat la zeci de expoziții personale și de grup, simpozioane și workshop-uri în țară și în străinătate, fiind membru în Uniunea Artiștilor Plastici filiala Timișoara din anul 2012.