
„Eu și împrejurările mele”, șapte artiști la Muzeul de Artă Constanța
Cătălin Bădărău, Dumitru Cojocaru, Reka Csapo-Dup, Elena Bobi Dumitrescu, Adrian Ilfoveanu, Cristian Răduță și Mihai Rusen expun la Muzeul de Artă Constanța timp de o lună, începând cu 30 aprilie.
„Eu și împrejurările mele” este intitulată expoziția membrilor corpului profesoral de la Departamentul de Sculptură al Universității Naționale de Arte din București.
„Am considerat că aserțiunea eu sunt eu și împrejurările mele poate constitui firul roșu ce leagă puternicele personalități ce expun, cu această ocazie, la Constanța. Ortega y Gasset, autorul acestui aforism, consideră că identitatea fiecăruia dintre noi este rodul contextului spațio-temporal în care ne naștem, că perspectiva noastră este puternic influențată de libertate, dar și de limitele ei, iar deciziile noastre sunt perpetuu determinate de particularitățile mediului care ne conține.
Am legat, astfel, Pasărea metonimică a lui Adrian Ilfoveanu cu racheta plină de activism și poezie a lui Cristian Răduță. Din covoarele și elementele ready – made ale lui Mihai Rusen am creat context pentru sărutul imponderabil propus de Cătălin Bădărău. Colecția de căști cazone, etalate de Elena Bobi Dumitrescu și Titi Cojocaru parcurge etapele istoriei, în timp ce intervenția media adusă de Reka Csapo Dup ne aduce abrupt cu picioarele pe pământ.
Câți sculptori, tot atâtea manifestări, plasate într-un continuu conflict între idealism și realism. Nume mari ale artei românești actuale ne provoacă o reflecție asupra propriei noastre condiții, clar circumscrisă de context. Vă invităm, așadar, să vă puneți, măcar pentru scurt timp, în centrul preocupărilor voastre”, spune curatoarea Mădălina Mirea.
În perioada 1- 4 mai 2025, Muzeul de Artă Constanța și secțiile vor fi deschise între orele 09:00 și 17:00.
Credit foto: Muzeul de Artă Constanța