Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Experienţe vizuale la Cercul Arctic, transpuse în obiecte de artă de Misha Diaconu
misha diaconu

Experienţe vizuale la Cercul Arctic, transpuse în obiecte de artă de Misha Diaconu

Artista Misha Diaconu transpune elemente din natura de pe tărâmurile Norvegiei în lucrări incluse în seria „Fleinvær Stories”. Creaţiile ei vor putea fi văzute în expoziţia de la Kulterra Gallery organizată din 21 martie până în 20 aprilie.

Tărâmurile Norvegiei de la granița arctică, populate cu detalii microscopice, au fost pentru Misha Diaconu un exercițiu complex de a examina morfologia mediului înconjurător. Artista propune o analiză vizuală care are la bază un proces simultan de zoom in – zoom out față de natură și ambient, un model diferit de gândire a proporției și arhitecturii lucrărilor.

Instalaţii

Această serie integrează obiecte al căror caracter este miniatural, în care accentul cade pe detalii. Fiecare formă are ca sursă de inspirație un element din natura insulelor Fleinvær.

Expoziția prezintă lucrări cu configurații schematizate, simplificate, care trimit într-o manieră non-mimetică la: relieful, formele, rocile, vegetația și lumina peisajelor nordice. Sunt incluse în expoziţie complexe instalații vizuale, formate din: obiect, sound design, light design și proiecții video;

Potrivit curatoarei Ana Negoiţă, lucrările surprind prin tactilitate; fiecare organism emite, redă incomplet și denaturat reminiscența unei structuri complexe, a unor formațiuni epidemice a căror organicitate este reprodusă în metal, cu diferite aliaje.