Expoziţia „Culori. Forme. Grafici – Perspective clujene” poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
Expoziţia „Culori. Forme. Grafici – Perspective clujene” poate fi vizitată până pe 27 august, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Aceasta este o expoziție dedicată artiștilor clujeni strânși în jurul Breslei Barabás Miklós. Cele peste 60 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă textilă sunt creații de artă, care reflectă nu numai diversitatea de formă, ci și pe cea de fond din lumea artiștilor maghiari clujeni.
Prin această expoziție, deschisă în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, Muzeul de Artă și Breasla Barabás Miklós doresc să împărtășească cu iubitorii de artă spectrul larg de lucrări de artă care, prin diversitatea lor, sunt o expresie pură a spiritului creator clujean.
Curatorii expoziţiei sunt Iakob Attila şi Forró Ágnes.
Credit foto: Muzeul de Artă din Cluj-Napoca