Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția „Detalii semnificative: Evangelia Taka”, deschisă la Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”
expo taka

Expoziția „Detalii semnificative: Evangelia Taka”, deschisă la Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”

Muzeul Municipiului București invită iubitorii de artă contemporană la expoziția „Detalii semnificative: Evangelia Taka”, deschisă la Muzeul „Dr. Nicolae Minovici” până pe 15 mai. Expoziția personală a artistei de origine greacă ce activează la București este găzduită de Sala de conferințe a Muzeului „Minovici”.

Născută la Salonic, Evangelia Taka se numără printre absolvenții Universității Naționale de Arte din București, secția Pictură.

Evangelia Taka surprinde, în această expoziție cu picturi de dimensiuni ample, detalii tratate în manieră hiperrealistă, cu elemente privite parcă la microscop care aproape că se abstractizează datorită acurateții redării la scară mai mare decât cea reală.

Astfel, fie că este vorba despre fragmente ale corpului uman (de la chipuri expresive, compuse inedit, la picioare care doar putem bănui cui ar putea aparține), despre detalii de obiecte uzuale (cum ar fi o bicicletă parcă abandonată la întâmplare pe asfalt), sau despre legume aranjate în compoziții cu evidente virtuți decorative care ne trimit cu gândul la arta „manjabilă”, toate acestea sunt reprezentate aproape fotografic și cu o plăcere deosebită de redare a texturilor.

Spațiul pictural este decupat deliberat și presupune, la Evangelia Taka, o abordare ludică în care privitorul este invitat să-și imagineze continuarea compoziției. În anii ’90 Linda Nochlin publica volumul „The Body in Pieces. The Fragment as a Metaphor of Modernity”, analizând fenomenul de utilizare a fragmentului în artă. În această direcție putem interpreta și intervențiile Evangeliei Taka, care își reprezintă experiențele personale în imagini fragmentate ce pot fi privite ca factor declanșator pentru rememorarea unor povești de viață.