Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, la Muzeul Municipiului București
expozitie ferdinand si maria (1)

Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, la Muzeul Municipiului București

Expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, care marchează aniversarea căsătoriei regelui și reginei, va putea fi admirată începând cu 10 ianuarie, timp de o lună, în exteriorul Muzeului Municipiului București.

Expoziția de la Palatul Suțu este organizată de Muzeul Național Cotroceni în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

Căsătoria prințului moștenitor al României Ferdinand cu prințesa Maria de Edinburgh a avut loc pe 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen (Germania), în prezența reginei Victoria a Regatului Unit, a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei, a regelui Carol al României și a altor reprezentanți ai familiilor regale europene.

Proiectul expozițional, care îmbină viziunea a opt tineri artiști – Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris – cu informația istorică, aduce în atenția publicului poveștile de viață ale monarhilor europeni, precum și sacrificiile regelui Ferdinand și ale reginei Maria, care au împărtășit tristețea de a-și părăsi căminul pentru o țară nouă, dedicându-și viața construirii României Mari.

Alături de elementul central, reprezentat de portretele monarhilor României Mari, panourile expoziționale cuprind genealogiile familiilor Romanov, Braganza, Saxa-Coburg-Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, o adevărată lecție despre caracter, devotament, abnegație și îndeplinirea datoriei, a transmis Muzeul Național Cotroceni.