Pinacoteca București – Palatul Dacia-România, în curs de reabilitare
Lucrările de reabilitare au debutat la Palatul Dacia-România din centrul Capitalei, prevăzut să găzduiască Pinacoteca București. Muzeul Municipiului București (MMB) a predat clădirea în primăvară, așa cum era stabilit, și organizarea șantierului a debutat la începutul verii.
„Acum este curățat locul, apoi vor începe să decoperteze pereții, să consolideze fundațiile, interior și exterior, să facă hidroizolarea, în această toamnă. În momentul de față, șantierul nu e organizat în exterior. Mai sunt de obținut niște aprobări, pentru că trebuie să ocupe strada Stavropoleos, care este mai îngustă și se apropie de biserica Stavropoleos cu schelele și organizarea. Dar probabil în această toamnă, spre final, vor fi și spațiile din exterior organizate pentru șantier”, a declarat Adrian Majuru, directorul MMB, pentru Curatorial.
La începutul lunii mai, Răzvan Munteanu, director executiv la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (A.M.C.C.R.S.) de la Primăria Municipiului București, a precizat pentru Curatorial că de lucrări se va ocupa compania Concelex, după un concurs la care au fost depuse trei oferte.
În 2013, Consiliul General al Municipiului București a cumpărat Palatul Dacia-România, iar în 2019 l-a dat în administrare Muzeului Municipiului București (MMB). De atunci, se fac planuri cum va deveni acest spațiu unul demn să găzduiască marea colecție de artă a Capitalei.
În primă fază, Palatul Dacia-România va fi reabilitat pentru a putea fi amenajat ca spațiu muzeal. Pentru amenajarea noului muzeu, prevăzut să înceapă peste 3 ani, MMB va organiza un concurs de idei. Detaliile despre acesta urmează să fie anunțate de instituție.
Lucrări donate muzeului, expuse temporar la Suțu
Între timp, lucrări de artă contemporană românească primite în urmă cu un an de MMB pentru Pinacoteca București sunt expuse în premieră la Palatul Suțu și vor face parte din expunerea de la Palatul Dacia-România.
În expoziție se regăsesc lucrări semnate de unii ca Milița Petrașcu, Ion Jalea, Marius Bunescu, Petru Lucaci, Gheorghe Vădană, Costin Neamțu, Șerban Popescu, Teodor Vescu, Mirela Trăistaru, Elena Andrei, Dumitru Bezem, Ion Șinca și Dan Capri.

Vernisaj „Ecouri în patrimoniul contemporan: BCR și Pinacoteca București”; MMB
De la peisaj și natură statică la portret, compoziție, sculptură și reprezentări ale cotidianului, lucrările construiesc un dialog între creația artistică și memoria colecționării, oferind publicului ocazia de a privi patrimoniul nu ca pe o realitate fixă, ci ca pe un fond cultural care se completează și se reinterpretează în timp. Expoziția este deschisă până la 8 noiembrie.
Curatori sunt dr. Ana Maria Măciucă-Pufu, dr. Vlad Vieru, muzeografi pentru Pinacoteca București – Muzeul Municipiului București.
„Ecouri în patrimoniul contemporan: BCR și Pinacoteca București” poate fi vizitată, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Ce va fi reabilitat
Pe locul unei biserici ridicate la 1719, palatul, datat oficial 1912 – 1913, are patru niveluri: subsol, parter și două etaje. Este încadrat acum în clasă risc seismic II.
Intervenția – spun specialiștii de la Primăria Capitalei– va fi puțin invazivă, nu va fi atinsă esența monumentului istoric. Lucrările se rezumă la consolidarea anumitor pereți structurali în special din subsol, stoparea degradărilor și prevenirea unora provenite din infiltrații.
În plus, au fost analizate toate componentele artistice ale clădirii și au fost realizate proiecte detaliate pentru fiecare dintre elemente – feronerie, vitralii, picturi murale ș.a. -, iar fațada va fi restaurată integral.
Cât privește creșterea eficienței energetice, specialiștii s-au concentrat pe instalații contemporane pentru asigurarea microclimatului necesar lucărilor de artă.
Buget
Valoarea de execuție a lucrărilor e de 104,5 milioane lei (fără TVA), sumă care include şi valoarea lucrărilor ce se vor executa la partea din imobil ce aparține CEC BANK (există un acord de parteneriat între AMCCRS și CEC Bank, prin care CEC Bank va rambursa către AMCCRS suma aferentă cotei lor de contribuție), potrivit detaliilor oferite în august 2025 de A.M.C.C.R.S. la solicitarea Curatorial.
În luna martie 2026, PMB a anunțat că a fost semnat contractul de finanţare. Monumentul va fi consolidat seismic şi modernizat, după cum a afirmat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, care a semnat cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attlia, contractul prin care sunt alocați 71,5 milioane de lei, bani nerambursabili.
Colecție de 6.000 de piese
Colecția administrată de Muzeul Municipiului București cuprinde aproximativ 6.000 de piese de artă românească și europeană, de la creații din a doua jumătate a secolului XIX la artă contemporană.
După colecția Primăriei Iași, aceasta este cea mai mare. A fost creată și este completată prin donații, achiziții și ce se găsește în patrimoniul celor fără moștenitori.
Colecția de la București este alcătuită, între altele, din 2.543 de lucrări de pictură românească și europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 lucrări de artă decorativă și 2.425 lucrări de grafică. Printre numele de marcă se regăsesc Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Ion Andreescu și Nicolae Tonitza, Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Milița Petrașcu și George Apostu.
Aproximativ 15% din piesele colecției ar urma să fie expuse, restul fiind depozitate, restaurate.
Expunerea va fi cronologică, pe curente artistice, de la subsol – unde vor fi aduse frescele Văcărești – la ultimul nivel, va fi dedicată o secțiune și artei socialiste, va fi amenajat un spațiu pentru expoziții temporare cu piese fragile din colecție, dar și un magazin, și vor fi organizate ateliere și alte evenimente.

