Expoziție de desen și pictură Valeriu Sepi și László Mátyás, la Timișoara
O expoziție cu lucrări de desen și pictură realizate de Valeriu Sepi și László Mátyás va fi vernisată pe 4 iulie, la ora 19:00, la Art-Hoc din Timișoara.
Doi artiști, două limbaje de exprimare artistică diferite, o relație de prietenie, o expoziție cu un mesaj comun. Prin tehnici mixte și pe diferite tipuri de suport, de la hârtie manuală până la pânză, prin desen și prin pictură reiese ideea îngrădirii artistului și a limitelor sale de exprimare, dar și ceea a eliberării prin biruiță și muncă continuă.
Valeriu Sepi (fotografie principală) este născut la Reșița în 1945 și este cunoscut atât în sfera artelor vizuale, cât și în cea muzicală. Cu o experiență artistică de peste 50 de ani, Valeriu Sepi a fost activ de-a lungul timpului în arii diverse precum design, pictură murală, inginerie, muzică, actorie și coregrafie. Cu vastă activitate expozițională, atât în țară, cât și peste hotare, el a fost profesor de desen în România, Germania, Singapore, Brazilia, Australia, Indonezia, Malaezia, Thailanda și Nepal, locuri unde lucrările sale se găsesc în muzee, galerii și colecții particulare. Actualmente este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, oraș în care trăiește și lucrează.
László Mátyás este născut la Petroșani, în 1967. A absolvit Academia de Artă din Cluj-Napoca, în 1996. A înființat, un an mai târziu, Studio Mathias Paper – atelier de hârtie manuală și tipar. În prezent este doctorand la Universitatea de Artă și Design din Cluj. A participat la numeroase expoziții și ateliere de creație în țară și în străinătate.
Expoziția poate fi vizitată până pe 3 august 2023, de miercuri până vineri, de la ora 18:00 la ora 20:00, și sâmbăta și duminică, de la ora 16:00 la ora 18:00.
– fotografii publicate prin amabilitatea galeriei Art-Hoc –