Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Expoziții, proiecții de film și concerte, la Bucharest Photofest 2021

Expoziții, proiecții de film și concerte, la Bucharest Photofest 2021

Cea de-a șasea ediție a Bucharest Photofest propune mai mult de 35 de evenimente, între care expoziții, proiecții de film, concerte și dezbateri.

Bucharest Photofest este un festival-platformă care și-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului la unele dintre cele mai importante și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională.

Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 1 – 10 octombrie, în mai multe spații din București, unde vor avea loc expoziții, proiecții de film, prezentări, discuții și dezbateri, portfolio reviews, concerte live.

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa profesoniști din Franța, Italia, Spania, Maroc, Algeria, Ungaria, Germania, Cehia, Statele Unite ale Americii și Republica Moldova.

Evenimentele vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Victoria Hub, Golden Tulip Bucharest, Uzina Coffee, Goethe-Institut., Cărturești Modul, Cărturești Carusel, Centrul Ceh și Deschis Gastrobar.

Festivalul va debuta cu proiecția filmului „Bergman: A Year in a Life” (Suedia, 2018), regizat de Jane Magnusson, care a fost prezentat la Festivalul de la Cannes și la BFI London Film Festival.

Bucharest Photofest își propune să fie cel mai important festival de fotografie din România, ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală, creând contextul pentru dezbaterea unor teme importante ale actualității socio-politice și cultural-umane. Rezistența este perspectiva prin care ediția din 2021 a Bucharest Photofest vorbește despre oameni, valori, locuri și, în mod special, despre fotografi și munca acestora, despre maniera prin care ei rezistă din punct de vedere al creativității, al valorilor și eticii sau chiar al abordării de business.

Printre expozițiile de fotografie care vor putea fi vizitate se numără „Faces of Autism” a tânărului fotograf David Stescu, care, prin portrete ale copiilor, tinerilor și adulților cu autism, explorează multiplele fațete ale autismului; „Among you”, de M’hammed Kilito, ce documentează identitatea unor tineri marocani care își cer dreptul de a fi diferiți și care celebrează diversitatea; „Curaj!”, expoziția Cultura la dubă realizată în parteneriat cu Goethe-Institut reunește portretele unor artiști români și germani, precum și fragmente din poveștile lor publicate pe platforma de jurnalism independent Cultura la dubă; „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, care propune o retrospectivă a muncii lui Jiří Jírů, fotograful personal al preşedintelui Václav Havel din 1993 până în 2000; „Peru. Resistance”, de Gabriel Șerban, dedicată unei țări care nu și-a epuizat istoria, bogățiile și poveștile ancestrale; „Boabe de Negru și Speranță”, de Vladimir Gheorghiu, un omagiu adus scenei locale de muzică și concertelor organizate pe durata pandemiei la Uzina Coffee din București.

Între filmele care vor fi proiectate se numără „Beyond the Bolex”, de Alyssa Bolsey, (2018), premiat la Newport Beach Film Festival 2019 și la Dallas Videofest 2019, „Cultures of Resistance” (2010), de Iara Lee, și „Side by Side”, produs de Keanu Reeves, și două scurtmetraje recente ale fotografului și producătorului american Chris Burkard.

Programul complet, pe www.bucharestphotofest.ro.