Femei în artă – Artista conceptuală Pippa Garner

Pippa Garner este genul de persoană exuberantă pentru care „artist” este cel mai sigur termen general. Începând cu anii 1960, artista din Los Angeles a prezentat invenții ingenioase – o mașină care pare să meargă cu spatele, cu motorul în portbagaj; un duș într-o cutie de conserve – în medii atât de diverse precum muzee, drumurile publice și la „The Tonight Show”.

Când Garner s-a alăturat lui Johnny Carson la televizor în 1982, a purtat celebrul ei „costum pe jumătate”, decupat pentru a dezvălui un abdomen musculos. În emisiune, Carson o numește „inventatoare”, iar ea se prezintă ca un om de afaceri care apare la televizor pentru a prezenta noile gadgeturi. Referindu-se la costum, Garner explică faptul că stilul „prescurtat”, popular în moda feminină, ar trebui adaptat și pentru oamenii de afaceri, deoarece toată formalitatea sa provine oricum din guler, cravată și rever. Acesta este un exemplu al logicii inexpresive care stă la baza creațiilor lui Garner – o logică pe cât de absurdă, pe atât de incontestabilă.

Garner este deseori etichetată drept „artist performance”, deoarece personalitatea ei se infiltrează atât de mult în lucrările sale și pentru că nu se obosește să facă distincții cu privire la locul unde se termină corpul ei și unde începe arta ei. Ea a început tranziția în anii 1980, cumpărând estrogen de pe piața neagră; a descris odată acest efort ca fiind un „proiect artistic pentru a crea dezorientare în poziția mea în societate și pentru a evita orice posibilitate de a mă mai încadra vreodată într-un stereotip”.

În calitate de persoană vârstnică trans, creația ei a găsit un public printre tinerii de astăzi. Anul trecut, expoziția sa „Act Like You Know Me”, organizată de Kunstverein München, a călătorit prin Europa, iar în această vară, Primary Information a publicat o ediție în facsimil a catalogului său „Better Living” (1982), care face reclamă unor invenții provocatoare, precum patinele cu tocuri înalte și un animal de companie virtual care a precedat Tamagotchi.

Actuala expoziție personală a lui Garner, care are loc la Art Omi în nordul statului Ghent, New York, până la 29 octombrie, este însoțită de o nouă carte care analizează practica sa, copublicată de Pioneer Works.

Obiceiurile de consum din SUA, satirizate

Patine cu tocuri înalte, o umbrelă din palmier și un duș într-o cutie – acestea sunt doar câteva dintre sutele de invenții ale Pippei Garner. În ultimii 50 de ani, artista a satirizat obiceiurile de consum din Statele Unite cu modele care nu sunt întotdeauna pe deplin utile. Puține lucruri au scăpat de tatonările ei neliniștitoare și pline de imaginație, de la automobile până la propriul corp, pe care a început, după spusele ei, să îl „hărțuiască în funcție de sex” la mijlocul anilor 1980. Acesta poate fi motivul pentru care lumea artistică a tratat-o mult timp pe Garner, în vârstă de 81 de ani, ca pe un personaj marginal, mai degrabă inventator nebun decât artist conceptual în tradiția lui Marcel Duchamp sau Andy Warhol.

Prima expoziție personală din SUA

Dar în acest an, lucrurile par să se schimbe pentru Garner, care a debutat la 24 iunie la Art Omi, organizația internațională de artă din Columbia County, N.Y., unde a avut loc prima sa expoziție personală în SUA.

Expoziția include o reconstituire a sculpturii și performance-ului „Backwards Car” din 1974, pentru care Garner a ridicat și a răsturnat șasiul unui Chevy din ’59, astfel încât, atunci când l-a condus peste podul Golden Gate, să pară că se deplasează în direcția greșită. Există desene meticuloase în creion și cerneală ale unor invenții nerealizate, ale căror formate iau în derâdere reclamele din reviste. (Unele dintre cele mai ambițioase lucrări ale ei au fost comandate de publicații reale, precum Esquire și Rolling Stone).

Există tricouri tipărite cu imagini și sloganuri proto-meme sardonice ale lui Garner, inclusiv unul care îl înfățișează pe actorul Nick Nolte și cuvintele „I pay my stalker a living wage” („Îi plătesc un salariu decent hărțuitorului meu”) cu majuscule. Acestea atârnă alături de costumul cu un blazer decupat, cu buricul gol, pe care Garner l-a purtat pentru o apariție în 1982 la „The Tonight Show Starring Johnny Carson”, cu puțin timp înainte de a începe tranziția de gen.

În toamnă, lucrările lui Garner vor fi, de asemenea, prezentate în cadrul Bienalei Made in L.A. de la Hammer Museum, nu departe de casa ei din Los Angeles. (Mulți ani, ea a putut fi văzută traversând cartierul într-unul dintre cele câteva vehicule cu patru roți cu pedale pe care le-a proiectat și construit). Bienala, care va coincide cu etapa americană a unei expoziții itinerante de cercetare a carierei la galeria White Columns din New York și cu publicarea unei monografii în octombrie, va încerca să o reîncadreze pe Garner ca o paralelă și o asociată importantă cu alți artiști de pe Coasta de Vest care au criticat consumismul, mass-media și cultura automobilistică a epocii postbelice, cum ar fi Ed Ruscha, Chris Burden și Ant Farm.

Garner s-a născut în Naperville, Illinois, în 1942, și își amintește că s-a simțit detașată de cultura normativă a suburbiei încă de la o vârstă fragedă. După ce tatăl ei – care vindea reclame în reviste pentru companiile de automobile – și-a mutat familia la Grosse Pointe, la periferia orașului Detroit, la sfârșitul anilor 1950, și-a încurajat copilul artist să-și aplice creativitatea în domeniul designului auto. Ea a fost cel mai mult încântată de ceea ce descrie ca fiind calitatea antropomorfă a mașinilor.

„Mașinile din acea epocă aveau toate fețe foarte distincte, cu farurile ca ochi”, spune ea. „Buick-ul avea o grilă cu dinți care arăta ca un mare rânjet. Seneca avea un fel de nas de rachetă”.

În 1969, în timp ce era studentă la ArtCenter College of Design din Los Angeles, a creat sculptura „Kar-Mann (Jumătate om, jumătate mașină)”, o replică mică a unui Volkswagen Karmann Ghia cu două picioare posterioare asemănătoare cu cele umane, modelate din fibră de sticlă. Școala, crede ea, a interpretat greșit lucrarea ca pe o glumă și a fost exmatriculată. În loc să schimbe cursul, Garner a ajuns la concluzia că profesorii ei – și majoritatea oamenilor, de fapt – se luau mult prea în serios.

Cele mai mari proiecte ale lui Garner din următoarele două decenii au implicat automobile dezafectate sau reconfigurate.

În 1976, West Magazine i-a comandat să construiască o casă din piese de mașini uzate, cu un acoperiș cu capotă și ferestre cromate făcute din aripi. Sculptura sa din 1986, „Long Time No Sea”, a încorporat carlinga unei bărci de viteză în acoperișul unui Buick LeSabre din ’68, producând ceea ce ea a numit primul „Nauti-Mobile” din lume.

Aceste proiecte au fost realizate în tandem cu aparatele electrocasnice modificate de Garner (cum ar fi „Escaladder”, 1982, o scară rulantă), într-o perioadă în care o mișcare ecologistă emergentă a atras o nouă atenție asupra consecințelor ecologice ale culturii auto și ale consumului de masă. „Pippei îi place această idee că salvează aceste obiecte de consum vechi și le reanimează pentru o a doua viață, pentru că a fost devastată de obsolescența planificată”, spune Fiona Alison Duncan, co-curator al expoziției itinerante a lui Garner și autor al monografiei în curs de apariție. Astfel de lucrări reprezintă eforturi timpurii și pline de imaginație de reutilizare și reciclare la scară industrială.

Foto credit: Gregory Carideo, Art Ormi