Femei în artă – Teresita Fernández: Peisajul care ne privește
Teresita Fernández, artistă americană de origine cubneză, este cunoscută pentru lucrările adesea de mari dimensiuni inspirate de peisaj și de fenomenele naturale care explorează aspecte legate de percepție și vedere.
Laureată a Bursei MacArthur în 2005 și a Bursei Guggenheim, în 2003, ea s-a remarcat în sculptură, lucrările ei de for public fiind realizate din materiale neconvenționale explorând legăturile complexe dintre oameni, locuri și istorii.
Printre lucrările realizate la comandă se numără instalația site specific „Blind Blue Landscape” de la Bennesee Art din Naoshima, Japonia; „Ring of Fire” de la Fabric Workshop and Museum din Philadelphia; și „Seattle Cloud Cover”, o instalație permanentă comandată de Seattle Art Museum pentru Olympic Sculpture Park.
Creații ale ei se găsesc în colecții private și publice ca Muzeul de Artă Modernă din San Francisco; MoCA, Miami; Walker Art Center din Minneapolis; și Muzeul de Artă Modernă din New York. A avut expoziții personale la Corcoran Gallery of Art din Washington D.C., la Institute for Contemporary Art din Philadelphia, Miami Art Museum, la Muzeul de Artă Modernă din Fort Worth, Texas, și la Castello di Rivoli din Torino, Italia.
Fernández dezvăluie narațiunile complexe care izvorăsc din istorii coloniale distorsionate, aprofundând aceste teme într-un mod subtil, care pune accentul pe împletirea dintre frumusețe, aspectul socio-politic, intimitate și imensitate. Imaginându-și peisajul, Fernández a afirmat: „Tu privești peisajul, dar și peisajul te privește la rândul lui”.
„Folosesc peisajul ca mijloc de a iniția o discuție mai amplă despre loc și putere, precum și despre noțiunile profund înrădăcinate de identitate, apartenență și problema accesului și a capacității de acțiune. Opera mea reprezintă un exercițiu constant de recalibrare și de a descoperi cine suntem unii față de ceilalți”, spunea ea în 2019.
Structuri fizice și sociale, suport pentru programe comunitare
Născută în 1968, la Miami, unde părinții ei cubanezi se aflau în exil, Fernández era fascinată de peisajul orașului său natal, pe care îl descria ca fiind „teatral, primitiv și plin de evenimente”. În copilărie, se delecta cu experimentele artistice realizate cu resturi de țesături provenite din munca bunicii și a mătușilor sale, care erau croitorese.
În 1990, a obținut o diplomă de licență în arte plastice (BFA) la Universitatea Internațională din Florida, unde a ajuns să recunoască faptul că „totul în lume provine din peisaj, că materialele erau doar materie extrasă din pământ”. După ce a absolvit un masterat în arte plastice (MFA) la Universitatea Virginia Commonwealth în 1992, Fernández a urmat programe de rezidență care i-au permis să călătorească în Asia, Europa și Statele Unite, unde a învățat singură să vadă „ceea ce este adesea ascuns chiar sub ochii noștri”.
În 1996, Teresita Fernández a început să creeze instalații arhitecturale care semănau cu piscine, explorând ceea ce ea a descris drept „autoritatea, voyeurismul și spațiul interior din mediile construite”. Și-a îndreptat atenția de la interioarele arhitecturale către peisaj în urma unei rezidențe influente din 1998 în Japonia, care i-a facilitat „înțelegerea faptului că scara nu este fixă”, ci mai degrabă se extinde și se contractă odată cu lumea din jurul nostru. În instalațiile ulterioare, precum „Blind Blue Landscape” (2009) din Naoshima, ea a pus accentul pe experiența imersivă a vizitatorilor, creând diferite perspective vizuale și combinând elemente de mari dimensiuni cu detalii mici.
Din 1998 este stabilită la New York, unde continuă să lucreze.
Teresita Fernández își descrie lucrările publice ca structuri fizice, dar și sociale, subliniind importanța creării unui context intenționat prin coordonarea unor programe performative și comunitare în cadrul acestora.
