Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Festivalul NOVA prezintă la București lucrările a peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei
nova festival

Festivalul NOVA prezintă la București lucrările a peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei

Festivalul NOVA, ajuns la a patra ediție, organizat de Asociația Prezent Continuu, continuă explorarea formelor contemporane de expresie artistică facilitate de noile tehnologii, cu un program complex și o listă generoasă de invitați internaționali.

Evenimentul se va desfășura în perioada 16 – 30 septembrie, în mai multe spații centrale din București, printre care Cinema Elvire Popesco, Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic, Centrul Național al Dansului București (CNDB), unteatru, Galeria Galateca și AREAL – Spațiu de Dezvoltare Coregrafică.

Fotograful Mads Nissen, multiplu laureat al World Press Photo, între invitați

Peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei din 12 țări vor fi implicați în această ediție. Unul dintre ei este fotograful Mads Nissen, multiplu laureat al World Press Photo, numit de trei ori „Fotograful anului” în Danemarca pentru activitatea sa neobosită în documentarea problemelor sociale contemporane cum ar fi inegalitatea, încălcarea drepturilor omului și relația distructivă cu natura. Alt invitat special, tot din lumea fotografiei, este francezul Florian Ruiz, cunoscut pentru felul inedit în care reușește să redea atmosfera locurilor abandonate sau distruse de intervenția nocivă a activității umane. Una din lucrările sale, dedicată contaminării radioactive, a fost distinsă cu mai multe premii importante – Sony World Photography Award, Felix Schoeller Award, Talent Award.

La ediția cu numărul patru a NOVA Festival vor mai participa și Vicente Matallana, membru în boardul de conducere al HacTe Barcelona, unul dintre cele mai mari hub-uri aflat la intersecția dintre artă, știință și tehnologie din Spania; Patricia Correia, profesor în neuroștiință comportamentală la Universitatea Americană din Cairo, câștigătoare a unei burse importante în urma căreia a întreprins o cercetare complexă despre rolul serotoninei în comportamentul uman în cadrul Center for the Unknown din Portugalia; Claudia Schnugg, profesor, curator și cercetător, a cărei muncă recentă se concentrează pe fenomenul întretăierii proiectelor de artă cu noile tehnologii și cercetarea științifică, incluzând proiecte în colaborare cu instituții de renume precum Agenția Spațială Europeană, CERN – Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, Institutul pentru Epigenetică și Celule Stem asociat Centrului Helmholtz din München, Institutul Fraunhofer pentru Medicină Digitală, Ars Electronica și Art|Sci Center (UCLA).

Invitaților internaționali li se vor alătura și artiști autohtoni precum Michele Bressan, Judith State, Felicia Simion sau Tammy Lovin.

În 2023 conținutul NOVA se va centra în jurul propriocepției/kinesteziei, iar activitățile festivalului vor oferi experiențe care extind percepția de sine a participanților și abilitățile de utilizare a inteligenței corpului.

„Anul acesta mi-am dorit ca toate activitățile din program să creeze ca o scenă pentru corpurile noastre, fie ca sunt experiențe imersive, laboratoare creative, workshop-uri sau talk-uri. Cred că va fi cea mai fun ediție de până acum. O să testăm contexte în care ne simțim prezenți în mai multe ‘locuri’ în același timp”, a declarat Emilia Păunescu, creatoarea NOVA.

Festivalul continuă și în 2023 inițiativa Nova Grow, o bursă de dezvoltare oferită în colaborare cu unul din partenerii internaționali ai NOVA, pentru doi artiști emergenți cu viziune inovatoare. Anul trecut această bursă a fost oferită în colaborare cu centrul de cercetare și creație DDT Lab din Slovenia artiștilor Avery Ohno și Simona Daniela Tudose, aceasta din urmă participând în aprilie la laboratorul condus de artista, curatoarea și cercetătoarea Dr. Maša Jazbec. În urma experienței Simona Tudose a demarat lucrul la o nouă instalație interactivă care va fi expusă în luna septembrie în cadrul celei de-a 15-a ediții a Speculum Artium Festival.