Furtul din muzee – Când marile instituții ale lumii sunt nepregătite

Cât de des au loc furturi din patrimoniul muzeelor lumii, cum se apără de hoți instituțiile, cât de ușor se profită de pe urma unui astfel de furt și ce îi motivează pe oameni să sustragă piese importante sunt câteva întrebări la care au răspuns mai mulți experți britanici.

În contextul recentei dispariții de la British Museum a mai multor obiecte prețioase din patrimoniu, vinovat fiind considerat un curator angajat al muzeului londonez, experți în recuperarea operelor de artă au explicaat pentru BBC ce bariere există pentru a-i împiedica pe oameni să ia unele dintre cele mai mari comori ale lumii.

Ei au spus că, în ciuda măsurilor de securitate, furturile din muzee sunt frecvente, iar drumul pe care îl urmează aceste obiecte furate poate varia – de la vânzarea lor pe piața neagră până la distrugerea, transformarea lor. Uneori, acestea sunt vândute pentru mult mai puțin decât valoarea lor inițială.

Furturi de artefacte au loc zilnic în întreaga lume

Furturi de artefacte au loc „în fiecare zi în întreaga lume”, spune Christopher Marinello, avocat și fondator al Art Recovery International. Organizația lui este specializată în localizarea și recuperarea operelor de artă furate din întreaga lume.

Marinello consideră „șocant” faptul că instituții mari, precum British Museum, sunt prinse cu garda jos.

La British Museum au mai avut loc furturi. În 2002, a lansat o analiză a securității după ce o statuie grecească veche de 2.500 de ani a fost furată de un vizitator. Hoțul a luat capul din marmură de 12 cm înălțime și a plecat cu el fără să fie detectat. La acea vreme, muzeul a declarat că niciun paznic permanent nu a fost de serviciu în Greek Archaic Gallery – partea din muzeu din care a fost furată statuia -, deși aceasta era deschisă publicului.

În plus, muzeul a precizat că a revizuit securitatea colecțiilor sale și a făcut investiții semnificative, după ce un inel Cartier în valoare de 750.000 de lire sterline a dispărut din colecția sa de bunuri de patrimoniu. Acesta nu fusese expus. A fost declarat dispărut la poliție în 2011, dar detaliile au apărut public abia în 2017. E considerat că inelul care a fost furat a fost dăruit muzeului de un donator anonim.

Măsuri de protecție pentru colecții

Cele mai multe dintre comorile muzeelor lumii sunt depozitate în spatele ușilor închise. Ele sunt folosite pentru cercetare. O mică parte din colecții este expusă public.

Colecția British Museum este alcătuită din cel puțin 8 milioane de obiecte, dintre care aproximativ 80.000 sunt expuse public, potrivit unei fișe informative publicate de muzeu în 2019.

„O mare parte a atenției se concentrează pe măsurile de securitate pentru expunerile publice”, mai degrabă decât pe colecțiile depozitate, declară Emmeline Taylor, profesor de criminologie.

În Regatul Unit, spre exemplu, muzeele și galeriile trebuie să respecte anumite standarde de securitate pentru a fi acreditate de Arts Council, agenția națională de dezvoltare pentru creativitate și cultură. Consiliul spune că instituțiile ar trebui să obțină avize de securitate pentru toate clădirile și siturile pe care le ocupă acestea – în special pentru personalul, voluntarii și vizitatorii, pentru colecțiile, clădirile și siturile depozitate și expuse.

Alice Farren-Bradley conduce Rețeaua globală de securitate a muzeelor (Museum Security Network), care împărtășește informații despre securitate, amenințări comune și riscuri cu cei aproximativ 1.500 de membri ai săi. Ea spune că artefactele care sunt cele mai fragile și care nu sunt susceptibile de a fi expuse ori împrumutate sunt păstrate în depozite. Unele se află în depozitul general, iar altele în colecții de studiu, accesibile la cerere pentru cadrele universitare.

În mod ideal, fiecare obiect ar trebui să fie inventariat cu o descriere detaliată, număr și fotografii din mai multe unghiuri, afirmă ea. Însă, din cauza vechimii și a dimensiunii lor, majoritatea colecțiilor nu au toate obiectele catalogate.

Alte măsuri de protecție sunt păstrarea obiectelor în spații de depozitare închise, cu senzori electronici la intrările în aceste zone, camere de supraveghere și sisteme care înregistrează mișcările personalului prin intermediul cardurilor de acces, care le acordă grade de acces. În unele muzee sunt impuse verificarea bagajelor, există echipamente de detectare a metalelor și aparate cu raze X pentru personal și vizitatori. Altele dispun de un sistem de alertă în cadrul căruia personalul de la orice nivel poate semnala o problemă.

Dar aceste sisteme funcționează doar dacă există echipe de securitate care le monitorizează și detectează discrepanțele și dacă datele de inventar necesare sunt încă accesibile, spune ea. Farren-Bradley avertizează că ar putea exista cazuri de furt din interior de care muzeele nici măcar nu sunt conștiente, deoarece pot trece luni sau ani până când își dau seama că lipsesc obiecte.

Sute de mii de căutări de obiecte scoase la vânzare

Art Loss Register, care se descrie ca fiind cea mai mare bază de date privată din lume privind operele de artă, antichitățile și obiectele de colecție pierdute și furate, cuprinde în prezent aproximativ 700.000 de obiecte.

Organizația cu sediul la Londra ajută oamenii să verifice proveniența obiectelor înainte de a le cumpăra sau de a le manipula. De asemenea, oferă asistență gratuită agențiilor de aplicare a legii și statelor naționale.

În fiecare an sunt efectuate aproximativ 450.000 de căutări de obiecte scoase la vânzare, în numele guvernelor și al organismelor de aplicare a legii, al caselor de licitații, al târgurilor de artă, al comercianților, al băncilor și al creditorilor, al muzeelor și galeriilor, al agenților de amanet și al persoanelor fizice.

Marinello, de la Art Recovery International, spune că organizația sa este notificată de galerii și muzee în legătură cu furturile, după ce a fost întocmit un inventar – care enumeră obiectele lipsă.

Profesorul Taylor spune că, odată ce obiectele rare sunt furate, începe „o cursă contra cronometru” pentru cei care încearcă să le vândă.

Uneori, obiecte care valorează sume uriașe ajung să fie vândute pentru puțini bani. În 2005, de exemplu, a fost furată o sculptură a lui Henry Moore în valoare de 3 milioane de lire sterline, iar poliția crede că a fost topită și vândută pentru mai puțin de 1.500 de lire sterline.

Casele de licitații de renume nu vând obiecte despre care știu că sunt furate, ci le rețin, explică Marinello. Au existat însă cazuri în care proveniența unora a fost controversată și eu fost înlăturate de la vânzare.

Cei care fac comerț pe piața neagră vor vinde obiecte „cu o reducere considerabilă colecționarilor și comercianților care nu fac niciun fel de verificări și cărora nu le pasă”, mai spune Marinello.

De ce fură oamenii artefacte

Taylor explică pentru BBC că există trei motivații probabile în spatele furturilor din interior: un individ acceptă un loc de muncă cu intenția de a fura; după ce se angajează într-o instituție, își dă seama: „Nimeni nu monitorizează cu adevărat acest lucru, aș putea lua ceva”; un individ este contactat sau convins de persoane din exterior să înceapă să fure.

Ea adaugă: „În mod obișnuit, în cazul personalului care nu este onest, se începe cu foarte puțin și se intensifică în timp… de fiecare dată îndrăznind să ia mai mult”.

Farren-Bradley completează că furturile de artefacte nu sunt întotdeauna motivate de câștiguri financiare. Unele persoane din interior vor lua obiecte „fără intenția de a le vinde vreodată, ci pentru că s-au atașat de colecții și simt că apreciază aceste obiecte mai mult decât o face instituția”. Astfel de obiecte vor deveni obiecte de colecție în casele lor, iar instituția însărcinată cu protecția lor poate să nu știe ani buni că acestea lipsesc.

Fotografie din expoziția „Marele furt din Muzeul Brukenthal 1968”, deschisă la începutul acestui an la Sibiu. În urma jafului de la Palatul Brukenthal încă sunt date dispărute patru lucrări de artă europeană.