Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Galeria Nicodim, la unul dintre cele mai mari târguri de artă din Statele Unite
symbiopsychotaxiplasm, nicodim ny

Galeria Nicodim, la unul dintre cele mai mari târguri de artă din Statele Unite

Galeria Nicodim, care deține spații în București, Los Angeles și New York, se numără printre cei 240 de expozanți de la Armory Show, unul dintre cele mai mari târguri de artă din Statele Unite.

Cu sediul din București de pe strada Băiculești momentan închis, galeria de artă contemporană expune artiști precum Adrian Ghenie, Thania Petersen, Ciprian Mureșan și Răzvan Boar.

Pentru ediția de anul acesta, care va avea loc în septembrie, Armory Show se extinde cu câteva zeci de expozanți. Aceasta va fi a doua ediție a târgului organizată la Javits Center din New York.

Vor participa mai mult de 240 de galerii din întreaga lume, față de 207, anul trecut, dintre care 50 au participat online.

Înscrierile pentru ediția de anul acesta au crescut cu 30%, a spus Nicole Berry, director executiv al târgului.

Aceste cifre pun Armory Show la același nivel cu Art Basel, considerat cel mai important târg de artă din lume. Însă anul acesta, David Zwiner este singura galerie de importanță internațională care are stand la Armory Show. Ca o comparație, scrie artnews.com, Frieze New York va găzdui la ediția din luna mai cinci astfel de entități – Gagosian, Hauser & Wirth, Pace Gallery, David Zwirner și White Cube.

Armory Show va avea loc în perioada 9 – 11 septembrie, cu o zi V.I.P. pe 8 septembrie.

Credit foto: Nicodim New York, 2022