Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Intervenţii coregrafice inspirate de opere de artă în Galeria de Artă Europeană a MNAR
mnar, arta europeana, curatorial.ro

Intervenţii coregrafice inspirate de opere de artă în Galeria de Artă Europeană a MNAR

O serie de intervenții coregrafice va fi găzduită de Galeria de Artă Europeană a Muzeului Național de Artă al României în perioada 13 septembrie – 1 octombrie. Acestea fac parte din proiectul „Expoziţie colectivă pentru un singur corp – Partitura privată – Bucureşti 2023”, curatoriat de Pierre Bal-Blanc şi coregrafiat de Manuel Pelmuş.

Timp de trei săptămâni, de miercuri până vineri, între orele 14:00 și 18:00, în toate sălile din Galeria de Artă Europeană a muzeului, operele de artă vor prinde viaţă graţie unor coreografii atent coordonate, în oglinda personajelor din lucrări.

Iniţiat la Documenta 14 (Atena şi Kassel), în 2017, itinerat la Viena, Leuven, Paris şi Lisabona, proiectul „Expoziţie colectivă pentru un singur corp – Partitura privată” va avea şi o versiune la Bucureşti anul acesta printr-o expoziţi la Sala OMNIA (Centrul Naţional al Dansului Bucureşti) şi coregrafiile de la MNAR, care a anunțat o cifră record de vizitatori pentru luna august, 23.634.

La Sala OMNIA vor fi expuse lucrări de Milan Adamciak, Brynjar Abel Bandlien, Geta Brătescu, Anna Daucikova, VALIE EXPORT, Stano Filko, Tomislav Gotovac, Ion Grigorescu, Sanja Ivekovic, Anna Jermolaewa, Julius Koller, Jiri Kovanda, Katalin Ladik, Simon Leung, Karel Miler, Paul Neagu, Manuel Pelmuş, Petr Stembera, Mladen Stilinovic, Sven Stilinovic, Slaven Tolj, Goran Trbuljak, care vor fi activate coregrafic în conexiune cu lucrările din Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României.