Istoria europeană, în postere din ultimii 100 de ani. Performance Dan Perjovschi, atelier și tururi ghidate la Bruxelles
House of European History din Bruxelles inaugurează, pe 30 aprilie, expoziția temporară „When Walls Talk”, care are ca obiectiv reflectarea istoriei europene prin afișe din ultimii 100 de ani într-un mod care crește gradul de conștientizare cu privire la multitudinea de perspective și interpretări.
De la propaganda din timpul Războaielor Mondiale și din timpul Războiului Rece la boom-ul schimburilor culturale, turismului și mișcările sociale, straturile complexe ale diviziunii și unității europene sunt dezvăluite printr-o selecție de afișe din colecția House of European History.
Programul de activități cuprinde un performance al artistului și scriitorului Dan Perjovschi, un atelier creativ în timpul căruia vizitatorii își pot concepe propriile afișe pe orice temă pe care o consideră importantă pentru Europa și tururi ghidate în galeriile expoziției temporare.
Artistul român va desena la primul etaj al muzeului, unde va reflecta temele expoziției, dar și evenimentele și fenomenul social actuale.
Afișele, vehicule de informare
Afișele funcționează ca vehicule de informare, dar și educă și manipulează. Ele reflectă eforturile societății pentru idei, putere ori bogăție și oferă o voce puternică cetățenilor privitor la diferite chestiuni sociale, culturale și politice.
Posterele pot fi agenți și martori ale confruntărilor ideologice în istoria europeană, reflectând situația momentului și oferă consemnări importante ale poveștilor europene.
Foto: historia-europa.ep.eu/ prin amabilitatea artistului Dan Perjovschi