„La Cuțite: Misterul din Grecia” și o scenografie de Oscar – Colecții de artă, sculpturi unice și Lucian Freud
Filmul „La Cuțite: Misterul din Grecia/ Glass Onion: A Knives Out Mystery”, cu Daniel Craig în rol principal, va fi lansat de Netflix pe 23 decembrie. Pe lângă o poveste plină de intrigă și o distribuție de excepție, producția se bucură de o scenografie plină de simboluri realizată de unul dintre cei mai de seamă profesioniști în domeniu, Rick Heinrichs.
Lungmetrajul scris și regizat de Rian Johnson, care e și producător împreună cu Ram Bergman, va rula și în cinematografe, dar doar pentru o săptămână.
În continuarea filmului „La cuțite/ Knives Out”, semnat tot de Rian Johnson, detectivul Benoit Blanc pleacă în Grecia pentru a dezlega un mister care implică mai mulți suspecți. În această nouă aventură, el apare în mijlocul unei luxoase proprietăți private aflate pe o insulă elenă, însă nu se știe cum și de ce a ajuns acolo, acesta fiind doar primul din numeroasele puzzle-uri care așteaptă să fie rezolvate.
Blanc face curând cunoștință cu un grup pestriț de prieteni care s-au adunat la întâlnirea lor anuală, la invitația miliardarului Miles Bron. Fiecare personaj are propriile secrete, minciuni și motivații. Atunci când unul dintre membrii grupului este ucis, toți ceilalți devin suspecți.
Distribuția e completată de Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick și Madelyn Cline, alături de Kate Hudson și Dave Bautista.
Rick Heinrichs, în mijlocul misterului
După ce suburbiile tomnatice din New England au fost înlocuite de insule din Grecia, iar familia dezbinată a făcut loc unui grup de prieteni între care există și dușmănie, Edward Norton, Janelle Monáe, Kate Hudson, Dave Bautista, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick, Madelyn Cline și Daniel Craig, care a revenit în rolul extraordinarului detectiv Benoit Blanc, au avut deplină încredere în Johnson, care a fost nominalizat la categoria „cel mai bun scenariu” a premiilor Oscar 2020 pentru primul film din franciză.
Rick Heinrichs, cunoscut pentru „Sleepy Hollow” (1999), care i-a adus un trofeu Oscar, „Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest” (2006), „Star Wars: Episode VIII – The Last Jedi” (2017), la care a lucrat cu Johnson, și „Captain America: The First Avenger” (2011), a ales diverse căi pentru a crea atmosfera, decorurile pentru „La cuțite: Misterul din Grecia”.
De la atriumul bizar și biroul din vila luxoasă a lui Miles Bron până la cada lui Benoit Blanc din apartamentul lui din New York și garajul unui influencer de pe YouTube.
„Procesul de lucru a fost identic”, a spus Heinrichs despre noua colaborare cu regizorul. „Rian e un regizor cu care poți lucra foarte ușor. În plus, își scrie și scenariile, ceea ce e neobișnuit. Apreciez că regizorul nu ajută doar la mutarea decorurilor și a camerei de colo-colo, ci este și cel de la care pornește ideea. El este cel care știe subiectul pe dinafară, cel pe care-l pot bombarda cu idei, cel care are o idee cât se poate de clară despre ce și cum trebuie făcut”.
Celebrarea grandomaniei – Lucian Freud și colecții orginale de sculpturi
Un element asupra căruia toată lumea a fost de acord că trebuie să fie atât de greșit încât nu poate fi decât corect a fost interiorul casei miliardarului Miles Bron.
„O întrebare de la bun început a fost dacă chiar e vorba despre o «ceapă de sticlă» sau dacă, mai degrabă, este un dom căruia Miles îi zice «ceapa de sticlă» și noi să-l credem. Oricum ar fi fost, noi a trebuit să definim o zonă locuibilă acolo, însă Rian încerca doar să găsească ceva reprezentativ pentru Miles ca personaj. Pentru mine, era simbolul stimei de sine exacerbate a lui Miles”.
Acea celebrare a grandomaniei e evidentă în fiecare ungher al atriumului unde se petrece mare parte din acțiunea filmului.
„O convingere la care Rian a ajuns cu timpul a fost nevoia prezenței unei colecții de artă din sticlă, care să demonstreze că Miles se proiectează ca o persoană suficient de înstărită pentru a deține piese ale unor artiști faimoși”, a spus el despre lucrări cum ar fi cele ale lui Francis Bacon. „Include și o colecție bizară de piese din sticlă, care a fost și ea o mare provocare pentru noi. Întreaga zonă pentru servirea mesei face și ea parte din atrium și tot acolo se regăsește și pictura murală cu Kanye West, care era felul lui Miles de a se lăuda cu prietenii lui. Și apoi, desigur, mai este și portretul lui Miles. Inspirația noastră acolo a fost Lucian Freud, un pictor uimitor pe care l-am inclus alături de toți ceilalți artiști ale căror lucrări pot fi văzute în film. Ne-a venit ideea ca Miles să îl angajeze, datorită stilului lui inconfundabil: un artist faimos care să îi facă portretul. Așadar, bogăția lui, imaginea de perturbator și băiat rău, stima exacerbată de sine și dorința lui de a impresiona sunt toate parte din acest amalgam”.
Heinrichs s-a inspirat din cariera lui trecută de sculptor pentru a crea zeci de obiecte decorative din sticlă.
„Chiar sunt sculpturi unice în sticlă”, a mai afirmat el. „Pentru a le crea, le-am desenat și mi-am trimis unul dintre directorii artistici la Praga, unde există o sumedenie de artiști sticlari, care încălzesc siliciul până la o anumită temperatură, îl învârt și chiar reușesc să realizeze aceste forme. Unul dintre motivele pentru care îmi place să lucrez în industria cinematografică este că îmi permite să descopăr procese ca acesta, pentru că altfel nu aș fi știut niciodată despre el. Pur și simplu, m-a fascinat să privesc cum intră și ies obiectele din cuptor. Ai cam trei minute să lucrezi cu materialul. Toată lumea trebuia să fie acolo. Au fost momente tensionate, dar a ieșit bine până la urmă”.
Actorii, despre măiestria lui Heinrichs
„Casa lui Miles este o reprezentare perfectă a personalității lui. E incredibil că au reușit să facă asta”, a spus Janelle Monáe. „Când vezi tablourile, te gândești că e absolut firesc că le-a ales exact pe acelea. Au făcut o treabă de milioane. Ideea unei case în Grecia era deja incredibilă, dar când am și văzut-o, am fost pur și simplu uimiți”.
Dave Bautista a completat: „E unul dintre cele mai confortabile locuri în care am stat vreodată. Când nu filmam, mă simțeam ca într-un hotel de cinci stele. A fost absolut minunat. Te plimbai și admirai operele de artă și știai că nu sunt de fapt opere de artă, dar tot era incredibil să le vezi. Au pus un Basquiat pe perete. Am făcut o fixație pentru el. Pur și simplu îmi doream să-l fur. Am fost tare dezamăgit, pentru că am încercat să cumpăr câteva dintre piese, dar mi-au spus că trebuie să le distrugă după ce terminăm filmările. Dar eu m-am oferit să plătesc pentru ele”.
O actriță a fost atât de fascinată, încât a avut un mic incident. „La un moment dat, eram atât de distrasă că mi-am băgat brațul într-o sculptură de sticlă și mi s-a blocat acolo”, își amintește amuzată Madelyn Cline. „Voiam să merg peste tot și să ating totul. Mă simțeam ca un copil la muzeu. M-a fascinat nivelul de detaliu al tuturor pieselor”.