Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Lucrarea „Meadow” a Paulei Rego ar putea stabili un record de licitație pentru artistă
meadow, paula rego, sothebys

Lucrarea „Meadow” a Paulei Rego ar putea stabili un record de licitație pentru artistă

„Meadow” a portughezei Paula Rego, artistă angajată în lupta de emancipare a femeilor, ar putea stabili un record de licitație pentru o lucrare a ei, la Sotheby’s, în 25 iunie.

Creația provocatoare a lui Rego despre avort, rolurile de gen și violența domestică a găsit noi publicuri într-o epocă în care identitatea este suverană. De la moartea ei, în 2022, cel mai mare preț pentru una dintre lucrările sale la licitație a fost de puțin peste 3 milioane de lire sterline, la Christie’s, în octombrie anul trecut. Anterior, în 2015, recordul era de 1,1 milioane de lire sterline.

„Meadow”, care se află pe piață pentru prima dată de când a fost cumpărată în 1997, după ce a fost expusă în galeria Marlborough din New York, ar putea depăși suma record, cu o estimare inițială de aproximativ 3 milioane de lire sterline.

Emma Baker, șefa departamentului de vânzări de artă contemporană de la Sotheby’s, a numit lucrarea o „capodoperă” și a spus că este tipică pentru afinitatea lui Rego de a se juca cu rolurile de gen, făcând în același timp referire la istoria artei, în special la „Scipio” al lui Paul Cézanne. Ea consideră că interesul pentru Paula Rego se aliniază cu o schimbare mai generală a societății, care a văzut cum problemele legate de emanciparea femeilor, mișcarea #MeToo și răsturnarea hotărârii Roe vs. Wade în SUA forțează temele artistei să reapară în atenția publicului.

Rego a devenit, în ultimii ani, nu numai un artist căutat pe piață, ci și subiectul mai multor expoziții importante. Cu puțin timp înainte de moartea sa, a avut o retrospectivă la Tate Britain, în 2021. În a doua parte a acestui an are loc o altă expoziție majoră la Kunstmuseum Basel, prima ei expoziție în Elveția, iar Muzeul Holburne găzduiește, începând din septembrie 2024, o expoziție care prezintă lucrările lui Rego alături de cele ale lui Francisco de Goya, numită „Uncanny Visions”.

UPDATE

Lucrarea a fost vândută pentru 2.070.000 lire sterline, devenind una dintre cele mai scumpe ale artistei care au fost vreodată adjudecate.

Credit foto: Sotheby’s