Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Lucrări de artă europeană de secol XIX, vândute prin Sotheby’s pentru mai mult de 4,16 milioane de dolari
herring sr

Lucrări de artă europeană de secol XIX, vândute prin Sotheby’s pentru mai mult de 4,16 milioane de dolari

Câteva zeci de lucrări de artă europeană de secol XIX au fost vândute prin Sotheby’s pentru mai mult de 4,16 milioane de dolari.

Licitația a fost dedicată operelor de artă europeană din secolul XIX, picturi și sculpturi din diferite țări, școli, genuri ca Barbizon, Belle Époque, Sporting și Maritime.

Principalele loturi au fost picturi semnate de Edmond-Georges Grandjean, Mihály Munkácsy, William-Adolphe Bouguereau, Daniel Ridgway Knight, John William Godward, Harry Hall, Pierre-Nolasque Bergeret, Salvatore Frangiamore, Eugen Von Blass, de artiștii tată și fiu John Herring Sr. și Jr., Heywood Hardy, John Sartorius, John Ferneley Sr. și Jr., Paul Trouillebert, Jules Dupré și Georges Croegaert.

Licitația a fost derulată online, în două părți.

Prima, cu 49 de loturi, a înregistrat un total de 3.516.760 de dolari.

„Jeune bergère debout”, portret de William-Adolphe Bouguereau, a avut cea mai mare estimare, de 1,2 milioane de dolari. Tabloul a rămas neadjudecat.

Uleiul pe pânză „The 1828 Doncaster Gold Cup”, de John Frederick Herring Sr., a fost adjudecat contra sumei de 806.500 de dolari, cu mai mult de o sută de mii de dolari peste estimarea maximă. Acesta a fost și vedeta licitației.

Scena citadină „Le Boulevard des Italiens”, de Edmond-Georges Grandjean, a fost vândută pentru 315.000 de dolari, după ce a fost estimată între 300.000 și 500.000 de dolari.

le boulevard des italiens

Le Boulevard des Italiens

Tablourile cu cele mai mari estimări din a doua parte a licitației – „A Chestnut Hunter with Robert Day up” (John Ferneley Sr.), 70.000 – 90.000 de dolari, și „Outside Allington Hall” (John Ferneley Jr.), 30.000 – 40.000 de dolari – au rămas nevândute.

Cel mai mare preț în partea a doua a fost obținut de „The Old Falconer of Ben Gana, Sheik of the Ziban”, ulei pe pânză de Elizabeth R. Coffin, care a fost estimat la cel mult 15.000 de dolari și a fost adjudecat contra sumei de 100.800 de dolari.

elizabeth r coffin, the old falconer of ben gana, sheik of the ziban

The Old Falconer of Ben Gana, Sheik of the Ziban

Un alt ulei pe pânză, „Portrait of a Lady with Pink Sash”, de Camille Joseph Etienne Roqueplan, a fost vândut cu 44.100 de dolari, după ce a fost estimat la maxim 7.000 de dolari, iar „Monks in a Church Interior”, de Lancelot-Théodore Turpin de Crissé, a fost vândut pentru 30.240 de dolari, cu doar 240 de dolari mai mult decât estimarea minimă.

A doua parte din European Art Sale de la Sotheby’s a cuprins 51 de loturi. Adjudecările au reprezentat, cumulat, 646.002 dolari.

Credit foto: Sotheby’s