Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Lucrări de Jackson Pollock, Mark Rothko şi Joan Mitchell, în expoziţia de toamnă de la Albertina Modern
rothko, albertina

Lucrări de Jackson Pollock, Mark Rothko şi Joan Mitchell, în expoziţia de toamnă de la Albertina Modern

Lucrări de Jackson Pollock, Mark Rothko şi Joan Mitchell vor fi prezentate în expoziţia de toamnă de la Albertina Modern.

Evenimentul este dedicat expresionismului abstract al Şcolii din New York, care marchează faptul că, după 1945, stilul unor mari artişti, care celebrează culoarea, era, de fapt, o reflexie a libertăţii de expresie obţinute după anii celui de-Al Doilea Război Mondial.

Pollock şi Rothko au fost atunci printre exponenţii unui nou stil abstract american.

O expoziţie cu ecouri legate de Războiul Rece

O analiză atentă a operelor expuse arată interacţiunea dintre expresionismul abstract şi informalism, pe fundalul dialogului şi temerilor legate de Războiul Rece. Contrastând cu arta din perioada nazistă şi realismul socialist, în mod involuntar, acest nou stil abstract american a fost implicat în competiţia ideologică din acea perioadă.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 octombrie 2022 – 22 ianuarie, 2023 şi include peste 100 de lucrări semnate de artişti precum Lee Krasner, Maria Lassnig, Georges Mathieu, Joan Mitchell, Robert Motherwell, Ernst-Wilhelm Nay, Barnett Newman, Jackson Pollock, Markus Prachensky, Arnulf Rainer, Ad Reinhardt, Judit Reigl, Mark Rothko, Hans Staudacher.

Credit foto: Albertina Modern – „Untitled (Blue, Yellow, Green on Red)”, de Mark Rothko