Menajeria lui Brâncuși. Cum se alege un „animal spirit”

Printre cele mai apreciate opere ale lui Constantin Brâncuși se numără cele inspirate de animale, care au reușit să capteze esența ființelor în forme stilizate, depășind aspectele fizice pentru a ajunge la simboluri universale.

Vietățile lui Brâncuși se împart în două mari categorii: păsări (Măiastra, Pasărea în spațiu, Cocoșul) sau animale acvatice (Peștele, Foca, Pinguinii, Țestoasa). Avem doar câteva mamifere terestre, semn că interesele lui Brâncuși erau legate de libertatea cea mai mare dată de ape și de văzduh.

Măiastra

este una dintre cele mai faimoase serii de sculpturi ale lui Brâncuși și marchează începutul călătoriei sale în lumea aviară. Această lucrare își ia numele de la o pasăre mitică din folclorul românesc, pasărea măiastră, cunoscută pentru frumusețea sa și pentru capacitatea de a aduce inspirație și libertate. Sculptura a fost creată în perioada 1910–1912 și reprezintă o formă de tranziție, îmbinând stilul realist al începutului de carieră al artistului cu o abordare mai abstractă și simplificată.

„Măiastra” se distinge prin suprafața sa lucioasă, care reflectă lumina și oferă impresia de mișcare și eleganță. Forma ei înaltă și grațioasă sugerează o pasăre în zbor, fără a reda detalii foarte precise, ceea ce îi conferă o aură mistică. Exact ca în basmele românești care i-au servit ca sursă de inspirație.

Aici, pasărea măiastră este o creatură magică, cu pene de aur și puteri miraculoase, care simbolizează înțelepciunea, frumusețea și libertatea. Pasărea măiastră este cea care îl ajută pe Făt Frumos să își împlinească destinul.

În tradiția românească, „Măiastra” nu își are un loc clar definit într-un tărâm anume. Nu este doar un simbol al frumuseții, ci și al trecerii dintr-o lume în alta. Prin această sculptură, Brâncuși a încercat să redea legătura dintre pământ și cer, dintre lumea materială și cea spirituală.

Brâncuși a creat aproximativ 30 de versiuni ale „Măiastrei,” perfecționând forma și rafinând materialele folosite, de la marmură la bronz. Seria de sculpturi este considerată un precursor al seriei „Pasărea în spațiu” fiind prima încercare a artistului de a reda zborul și libertatea în sculptură.

Pasărea în spațiu

este una dintre cele mai cunoscute și apreciate opere ale lui Brâncuși, un simbol al zborului, al libertății și al aspirației umane către infinit. Această sculptură reprezintă punctul culminant al explorării sale artistice a motivului păsării.

În cultura românească, păsările sunt adesea asociate cu lumea spirituală, fiind considerate mesageri între cer și pământ. Această idee este captată de Brâncuși în „Pasărea în spațiu,” unde pasărea nu mai este reprezentată ca un animal fizic, ci ca un simbol al spiritului.

Cu o formă alungită și netedă, sculptura se ridică spre cer, sugerând ascensiunea și transcenderea. Brâncuși a realizat multiple variante ale „Păsării în spațiu,” folosind materiale precum bronzul și marmura.

În 1926, „Pasărea în spațiu” a devenit subiectul unui caz juridic celebru în SUA, când i-a fost refuzată intrarea în țară fără taxe vamale, deoarece nu era considerată artă. Procesul a dus la recunoașterea oficială a sculpturii moderne ca formă de artă și la consacrarea lui Brâncuși drept unul dintre cei mai importanți artiști abstracți.

„Ceea ce este important pentru mine nu este pasărea, ci ideea zborului.”, obișnuia să spună Brâncuși.

Peștele

este o sculptură simplă, dar plină de semnificații, reprezentând un pește care pare să se deplaseze prin apă cu o fluiditate perfectă. Realizată între 1924 și 1926, această serie de lucrări se concentrează pe esența mișcării, eliminând orice detaliu neesențial.

Esența este constituită din suprafață netedă, care captează și reflectă lumina. Aceasta sugerează atât mișcarea, cât și imobilitatea, fiind un omagiu adus armoniei dintre formă și acțiune.

„Peștele” este considerat una dintre cele mai abstracte lucrări ale lui Brâncuși, reprezentând o reducere extremă a formei până la esența sa pură. Se spune că artistul petrecea ore întregi lustruind sculptura pentru a obține suprafața perfectă, considerând că acest proces făcea parte din „trezirea” formei interioare a lucrării.

„Eu nu creez obiecte, ci idei,” spunea Brâncuși, iar „Peștele” este exemplul perfect al acestei filozofii.

Miracol (Foca)

este o sculptură mai puțin cunoscută, reprezentând o focă într-o poziție de odihnă. Spre deosebire de alte lucrări ale sale, Brâncuși a abordat acest subiect cu un realism mai pronunțat, dar, în același timp, a păstrat linia simplificată și elegantă care definește opera sa.

Lucrarea este un omagiu adus naturii, Brâncuși fiind fascinat de frumusețea și armonia acestei creaturi marine.

Lucrarea „Miracol” nu este la fel de cunoscută ca celelalte opere ale lui Brâncuși, dar oferă o perspectivă unică asupra interesului său pentru reprezentarea animalelor în forme elegante și reduse la esență.

„Arta nu trebuie să fie o oglindă a naturii, ci o interpretare a esenței sale.”

Leda

este inspirată din mitologia greacă, reprezentând celebra poveste a Ledei și a lui Zeus, care s-a transformat într-o lebădă pentru a o seduce. Sculptura sugerează o contopire între forma umană și cea a lebedei, capturând un moment de grație și mister.

În „Leda”, Brâncuși a ales să o transforme pe Leda într-o lebădă în loc de Zeus, explicând: „Nu mi-am putut imagina niciodată un bărbat transformat în lebădă, imposibil, dar o femeie, da, destul de ușor„. Ca în cazul majorității sculpturilor sale, a realizat mai multe versiuni ale „Ledei”, în bronz și marmură. Într-una dintre versiuni, Brâncuși a așezat sculptura din bronz lustruit pe un disc metalic extrem de lustruit care servea drept oglindă. El a făcut ca această bază să se rotească încet, iar lebăda strălucitoare apărea ca și cum s-ar fi mișcat pe apă.

„Leda” reprezintă una dintre operele lui Brâncuși unde influențele folclorice și mitologice se împletesc. În folclorul universal, există povești despre oameni care se transformă în lebede sau păsări pentru a călători între lumi, iar această idee de metamorfoză se reflectă în „Leda”, sugerând o contopire între ființa umană și pasăre.

„Arta trebuie să fie eliberată de povara detaliilor inutile, la fel ca o pasăre care își pierde penele în zbor.” spunea Brâncuși, referindu-se la simplitatea formelor.

Doi pinguini

este o sculptură mai puțin cunoscută a lui Brâncuși, care surprinde jocul dintre simplitate și complexitate. Aceasta prezintă doi pinguini într-o poziție de odihnă, simbolizând legătura și relația dintre ființele aparent neajutorate.

Sculpturile de pinguini au fost inspirate de expediția în Antarctica a exploratorului francez Jean-Baptiste Charcot. Brâncuși a fost impresionat de albul imens și de obiceiul pinguinilor de a se grupa pentru a face față frigului și a se apăra de prădători.

Nu este întâmplătoare asemănarea celor doi pinguini cu degetele unei mâini, ca simbol al ideii de unitate în medii adverse.

„Doi pinguini” este una dintre primele încercări ale lui Brâncuși de a reda esența unei relații prin forme abstracte, pregătind terenul pentru lucrări mai avansate.

Evident, nici pinguinii și nici foca nu sunt inspirate de realitățile folclorice românești. Ele sunt însă dovada că Brâncuși a fost continuu deschis la asimilări și la trecerea noilor simboluri prin filtrul său extrem de național.

Cocoșul

reprezintă una dintre ultimele sculpturi ale lui Brâncuși inspirate de animale. Lucrarea surprinde esența unui cocoș în poziție de cântat, simbolizând vitalitatea și energia.

Brâncuși a sculptat această lucrare, inclusiv baza, dintr-o singură bucată de material. Forma sa simplificată sugerează conturul zimțat al crestei care încoronează capul unui cocoș. Deși Brâncuși a mai creat și alte versiuni mai mari ale Cocoșului, el a realizat doar două versiuni din lemn, din care doar una a supraviețuit. Cocoșul avea o semnificație deosebită pentru Brâncuși, care ar fi spus în repetate rânduri: „Le Coq c’est moi” (fr. Cocoșul sunt eu).

„Cocoșul” este considerat de mulți critici de artă drept o reprezentare a spiritului său liber și independent. Nu este de mirare că imaginea păsării pe gardul de la țară l-a urmărit decenii de-a rândul.

Țestoasa în zbor

combină două elemente aparent opuse: țestoasa, cunoscută pentru lentoarea și stabilitatea sa, și ideea de zbor, care sugerează mișcare, libertate și aspirație. Prin această lucrare, Brâncuși explorează paradoxul dintre forță și fragilitate, dintre greutate și ușurință, creând un simbol al echilibrului și al dualității existente în natură și viață.

Țestoasa, un simbol universal al înțelepciunii, longevității și stabilității, este combinată cu ideea de zbor, reprezentând un act de eliberare. Astfel, „Țestoasa în zbor” devine o metaforă a aspirației umane de a se elibera de constrângerile fizice și materiale, ridicându-se spre dimensiuni spirituale.

Se spune că Brâncuși a fost inspirat de basmele românești în care personajele se transformă sau dobândesc calități care contrazic natura lor inițială, precum mârțoaga din basme care se transformă în armăsar după ce mănâncă jăratec.

Despre „Țestoasa în zbor” Brâncuși ar fi spus: „Uneori, zborul nu înseamnă să te ridici de la pământ, ci să depășești greutatea care te ține pe loc.”

Câinele de pază

Realizată în 1910, este una dintre puținele lucrări care abordează subiectul unui mamifer terestru. Această lucrare reflectă nu doar abilitatea artistică a sculptorului, ci și profunzimea semnificațiilor asociate cu imaginea câinelui, un simbol al loialității, al protecției și al devotamentului. Sculptura sugerează ideea că un câine de pază nu este doar un animal de companie, ci și un protector al familiei și al spațiului personal.

Putem ghici gura larg deschisă a câinelui, într-un lătrat agresiv menit a proteja un spațiu aflat în grijă.

„Câine de pază” este realizată din lemn, material cu o tradiție îndelungată în arta populară românească. În cazul Câinelui, lemnul provenea de la marile demolări care reconfigurau Parisul epocii. Ca atare, lemnul folosit nu este nou. El a fost ceva și a devenit altceva, o simbolistică frumoasă care îi adaugă virilitate și mister.

Brâncuși a fost inspirat de câini în viața sa personală, iar dragostea sa pentru aceste animale se reflectă în modul în care le-a reprezentat în artă.

În multe dintre imaginile vremii, Brâncuși este în compania câinelui său, Polar, de care rar se despărțea. În mod tragic, câinele a fost lovit de o mașină în 1925. Brâncuși l-a îngropat în cimitirul de animale din Asnieres. Apoi s-a întors la muncă.

De altfel, în ultimele trei decenii ale carierei lui Brâncuși, reprezentările de animale le depășesc cu mult pe cele de oameni. Artistul a fost inspirat nu doar de dragostea sa pentru Polar, ci și de fabulele lui La Fontaine, povești franceze clasice care, ca majoritatea fabulelor, caracterizează fragilitatea umană în termeni de comportament animal.

Sălbăticiunea nocturnă

este cea mai puțin celebră dintre animalele lui Constantin Brâncuși. Realizată în jurul anului 1926, această sculptură surprinde esența animalului nocturn, fiind o reprezentare abstractă care invită privitorul să exploreze temele întunericului, necunoscutului și instinctului primar.

Sălbăticiunea nocturnă evocă o atmosferă de mister, sugerând prezența unui animal nocturn mai mult prin titlu, decât prin formă.

Este cea mai abstractă dintre lucrările cu animale, întrucât nu se poate spune cu precizie ce bestie întruchipează. Cel mai probabil, este vorba despre o vulpe sau despre o bufniță, cele mai cunoscute în spațiul faunei nocturne românești. Ambele, asociate cu înțelepciunea, cunoașterea ascunsă și instinctul de supraviețuire, captează esența temelor explorate de Brâncuși.

Dar poate fi și un arici, un furnicar sau o țestoasă.

Forma sa abstractă, cu linii curbe și unghiuri ascuțite, reflectă nu doar forma fizică a animalului, ci și emoțiile și trăirile adânci pe care acesta le poate simboliza. Teama de necunoscut face ca Sălbăticiunea nocturnă fie să se ghemuiască într-un gest de apărare, fie să se camufleze pentru a se pregăti de atac.

___

Indiferent de animalul care servește ca subiect și pretext, Brâncuși vorbește despre oameni, despre măreția, frumusețea și spaimele lor. Atât de fin, încât putem crede în continuare că este vorba despre animale,