Michael Stipe, membru fondator al trupei R.E.M., își expune colecția de artă la târgul Outsider din New York
Michael Stipe, membru fondator al trupei R.E.M., își expune la Outsider Art Fair din New York colecția de lucrări de artă care au fost adunate pe parcursul mai multor decenii.
Cu mai mult de 40 de ani de experiență, el își canalizează în prezent inspirația pe arta plastică.
Târgul de la New York, deschis până pe 6 martie, găzduiește 65 de galerii.
Standul „Maps and Legends: Featuring Works from the Collection of Michael Stipe” include picturi, desene și sculpturi create de unii ca Thornton Dial, St. EOM, Dilmus Hall, Bessie Harvey, Howard Finster, R.A. Miller, Royal Robertson, Juanita Rogers, Jimmy Lee Sudduth și alți artiști din începuturile lui Stipe, pe când era student la University of Georgia.
„Nu gândesc despre mine că sunt colecționar, dar am cumpărat de-a lungul anilor lucruri care mă inspiră și cu care am vrut să trăiesc. Au devenit, pe parcursul vieții mele îndelungate, o reală colecție. Ideea de a o putea împărtăși cu oamenii este cu adevărat încântătoare pentru mine”, a declarat el într-un interviu acordat ARTnews.
Expoziția a fost asamblată de curatorul Phillip March Jones, fondator al March Gallery din East Village (New York) și fost director al Andrew Edlin Gallery. Jones a fondat și Institute 193, un spațiu artistic non-profit fin Lexington (Kentucky).
Foto: Howard Finster, „Album Sketch” (1983). Credit foto: Outsider Art Fair