Mii de lucrări necunoscute ale lui Andrew Wyeth își vor face debutul public
Mii de lucrări necunoscute ale lui Andrew Wyeth își vor face debutul public, ca parte a unui parteneriat încheiat între fundația artistului și două muzee americane.
Wyeth Foundation for American Art împreună cu Brandywine River Museum of Art din Chadds Ford (Pennsylvania) și Farnsworth Museum of Art din Rockland (Maine) a demarat un proiect de conservare și expunere a 7.000 de lucrări. Aproximativ 6.000 dintre ele nu au fost prezentate public vreodată, scrie New York Times.
Cele două muzee, aflate în regiuni unde Wyeth a trăit și creat, vor găzdui lucrările, vor avea un program de încurajare a studiului creației artistului și vor facilita împrumuturile către alte instituții. Fiecare dintre cele două instituții deține jumătate din patrimoniul de peste 7.000 de lucrări.
Wyeth și soția lui, Betsy, care îi era și manager și model, au înființat fundația în 2002 și au optat să împartă colecția între cele două muzee. Fundația va menține drepturile de proprietate asupra tuturor operelor, în timp ce muzeele vor gestiona îngrijirea și expunerea lor.
Acum, întreaga operă a lui Wyeth, inclusiv lucrările timpurii rar prezentate public și unele nefinalizate, vor fi disponibile pentru a completa povestea lui în istoria artei americane.
Andrew Wyeth, artist vizual, a trăit între anii 1917 – 2009 și este unul dintre cei mai cunoscuți artiști americani ai secolului 20. Văduva lui, Betsy, a murit în 2020, la vârsta de 98 de ani.
Foto: Sea Running (1978). Colecția Wyeth Foundation for American Art © 2022 Andrew Wyeth/Artist Rights Society (ARS)