Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Museo Ruso din Málaga, salvat de la posibila închidere de o colecționară britanică
malaga/,spain.,july,2.,2017.,entrance,russian,museum,,collection,of

Museo Ruso din Málaga, salvat de la posibila închidere de o colecționară britanică

Muzeul de artă rusă din Málaga a fost salvat de la posibila închidere de către o britanică, după ce ea s-a oferit să își expună colecția privată de 76 de lucrări create de artiști ruși.

Lucrările, care datează din 1876 – 1980, aparțin lui Jenny Green, care a început să colecționeze artă rusă în urmă cu 20 de ani. În anii 1960, Green a făcut parte din grupul de persoane care a creat Granny Takes a Trip, un magazin de modă din Kings Road din Londra.

Este pentru prima dată când colecția ei este expusă public și include lucrări de Venetsianov, Ivanov, Aivazovsky, Repìn, Serov, Bakst, Benois, Kandinsky, Serebriakova, Larionov, Goncharova, Chelischev și Essaian, potrivit The Guardian.

„Cu excepția a șapte lucrări de mici dimensiuni, aceasta reprezintă întreaga mea colecție”, a declarat Green la inaugurarea expoziției, care va fi deschisă până pe 5 iunie.

Pe lângă colecția Green, Museo Ruso găzduiește expoziția „For Sale”, un studiu al exilului realizat de cuplul ucrainean Ilya și Emilia Kabakov.

Museo Ruso, colecție de peste 400.000 de lucrări

Museo Ruso, găzduit într-o fostă fabrică de tutun, a fost înființat în 2015 și este, în esență, aripa spaniolă a Muzeului rus de Stat din Sankt Petersburg și prima sa filială europeană.

Expozițiile permanente și temporare ale muzeului se bazează pe vasta colecție de peste 400.000 de lucrări a instituției din Sankt Petersburg. Museo Ruso a organizat 40 de expoziții și a atras 750.000 de vizitatori înainte ca invazia rusă în Ucraina să pună în pericol proiectul.

Când a izbucnit războiul, muzeul avea deschise patru expoziții: „Război și pace în arta rusă”, „Avangardele rusești”, „Maiakovski, artist și poet” și „Dostoievski la bicentenarul său”. Inițial, reprezentanții muzeului au sperat că ar putea să păstreze în depozite operele, dar curând a devenit clar că acest lucru nu era sustenabil, iar lucrările de artă au fost returnate în Rusia la începutul lunii mai.

La scurt timp după aceea, muzeul a organizat o expoziție dedicată lui Pablo Picasso, dar a avut dificultăți în a continua activitatea.