Muzeele „Minovici” și „Storck”, închise temporar
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” și Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck” din cadrul Muzeului Municipiului București sunt închise din motive tehnice, potrivit instituției.
În ambele imobile care găzduiesc muzeele lipsesc sursele de încălzire. „MMB va include în acest an o investiție pentru achiziționarea unei pompe de căldură pentru Muzeul «Dr. Nicolae Minovici». Cheltuiala va fi introdusă în proiectul de buget al instituției și sperăm ca această investiție să nu fie din nou eliminată, așa după cum s-a întâmplat în ultimii peste trei ani. La Muzeul «Storck» sunt sobe originale, foarte vechi, nefuncționale, atribuția remedierii fiind în sarcina proprietarului clădirii”, au transmis pentru curatorial reprezentanții instituției.
Statutul clădirii în care se află Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck” este neschimbat. Ea se află în continuare în posesia fraților Botez, muzeul folosind același spațiu în baza unui contract de comodat încheiat pe 10 ani.
Patrimoniul muzeului constituie donația făcută în octombrie 1951 de Cecilia Cuțescu-Storck și de fiicele ei, Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck-Botez, către Sfatul Popular al Capitalei. Casa, monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 și 1913, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici.
În urmă cu mai bine de doi ani, Adrian Majuru, directorul MMB, explica pentru curatorial că aveau loc negocieri între Primăria Capitalei și moștenitorii, proprietarii casei, privitor la preluarea imobilului de către Stat. Potrivit informațiilor transmise în 31 ianuarie 2025 de MMB, negocierile sunt în desfășurare.
Credit foto: Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici
This post is also available in: English (Engleză)