Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Muzeul Național de Artă al României invită publicul să împodobească bradul de la parterul Galeriei Naționale
felicitare mnar

Muzeul Național de Artă al României invită publicul să împodobească bradul de la parterul Galeriei Naționale

Muzeul Național de Artă al României invită publicul, în perioada 15 – 24 decembrie, să împodobească pentru Crăciun bradul de la parterul Galeriei Naționale.

Vizitatorii vor avea ocazia să lase un mesaj, care se va transforma într-o podoabă unică în brad. Vor fi puse la dispoziție hârtie și creioane colorate. Vor fi organizate și ateliere tematice pentru copii și adulți, vizite interactive pentru familii.

Pe 17 decembrie 2023, în intervalul orar 15:00 – 16:00, la parterul Galeriei Naționale, va avea loc un mini concert de colinde intitulat „Dor de ler” susținut de Corul Mina. Repertoriul Corului Mina include colinde vechi, unele necântate de generații. Cu această ocazie, MNAR invită și alte grupuri de colindători să i se alăture în această perioadă, prin înscriere prealabilă la adresa de e-mail educatie@art.museum.ro.

Program

Ateliere de sărbători vor fi susținute de Diana Barabas în expoziția „Fața nevăzută a Colecției Liana și Dan Nasta – obiecte de cult și laice”, unde participanții vor crea felicitări inedite de iarnă inspirate de obiectele din expunere, în tehnică mixtă, desen, pictură si colaj de hârtie. Acestea sunt împărțite în funcție de mai multe categorii de vârstă: pe 16 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, pentru 6 – 9 ani; pe 17 decembrie, intervalul orar 10:00 – 12:00, pentru 9 – 16 ani; pe 17 decembrie, intervalul orar 12:30 – 14:30, pentru familii și adulți.

Tot în ziua de 17 decembrie, între orele 13:00 și 15:00, este programat un atelier de confecționat decorațiuni pentru bradul de Crăciun, pentru familii cu copii (cu vârste de 6 – 12 ani), în Galeria de Artă Românească Modernă. Acesta va fi susținut de specialiștii de educație muzeală din cadrul Muzeul Național de Artă al României. Participanții vor confecționa globuri pentru brad din hârtie colorată. Astfel, vor pune în practică și vor aprofunda în mod creativ contrastele cromatice pentru a realiza decorațiuni artistice.