Muzeul Theodor Pallady, redeschis în 24 aprilie
Muzeul Theodor Pallady este redeschis în 24 aprilie 2026, cu o nouă formulă expozițională, rezultatul unui proces de renovare, reorganizare și reamenajare care a durat mai bine de două luni.
Transformarea recentă aduce o extindere a spațiului de expunere și o regândire a parcursului muzeal, menite să pună mai bine în valoare patrimoniul și să ofere vizitatorilor o experiență coerentă și actuală, transmite Muzeul Național de Artă al României, din structura căruia face parte. Intervențiile au vizat atât interiorul clădirii, cât și grădina, care a fost reamenajată ca spațiu deschis pentru întâlniri și evenimente culturale.
Începând cu luna mai 2026, muzeul va găzdui „Divanul Artelor”, o serie de întâlniri interdisciplinare inspirate de tradiția saloanelor culturale.
Muzeul Theodor Pallady adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut. Aceasta conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady şi mai mult de 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană. Ele au fost donate Statului român de soții Răut la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă – picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Ansamblul este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecționarilor de pretutindeni.
Clădirea în care funcționează muzeul, cunoscută și drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului XVIII, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustorești din Bucureşti și singura deschisă publicului. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării „L’Orient devant L’Occident”. Lui i se datorează renovarea casei în a doua jumătate a secolului XIX și păstrarea unor elemente tradiționale cum ar fi cerdacul de la etaj, scara interioară din lemn și acoperişul cu streaşină lată.

