Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  „Canonul” artei românești de după anii 1960, într-o expoziție de excepție/ galerie foto
de garda4, curatorial

„Canonul” artei românești de după anii 1960, într-o expoziție de excepție/ galerie foto

Cea mai importantă colecție particulară de artă românească din perioada 1970 – 1990 este cea alcătuită de dr. Sorin Costina, prietenul artiștilor Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Ioana Bătrânu, Paul Neagu, Florin Niculiu, Georgeta Năpăruș, Ion Dumitriu, Constantin Flondor și Sorin Dumitrescu, ale căror lucrări sunt expuse în două spații ale Muzeului Național de Artă al României.

Expoziția, cu piese excepționale, intitulată „De gardă. Colecția Dr. Sorin Costina”, a fost inaugurată în 29 septembrie.

de garda5, curatorial

„Urmele de aur”, lemn și metal de Doru Covrig, în Sălile Kretzulescu; curatorial

Gândită ca o dublă expoziţie în două clădiri diferite ale MNAR, în sălile Kretzulescu ale MNAR și la Muzeul Colecțiilor de Artă, expoziția este coordonată de Alina Petrescu, șef secție Artă Românească Modernă, și de Liliana Chiriac, șef secție Muzeul Colecțiilor de Artă și este curatoriată de Erwin Kessler.

de garda6, curatorial

Foto: Cadru din expoziția „De gardă. Colecția Dr. Sorin Costina”, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

Reunind 200 dintre cele mai semnificative lucrări din colecția medicului Sorin Costina, din aproximativ o mie de tablouri, desene, sculpturi și piese de ceramică, dubla expoziție de la MNAR prezintă publicului „canonul” artei românești de după anii 1960.

de garda, curatorial

Foto: „Flori de măr”, 1988, Horea Paștina, și „Floare de măr”, 1985, Mihai Sârbulescu, în Sălile Kretzulescu; curatorial

„Sorin Costina a fost și discipol, nu doar prieten al artiștilor. Nu doar că a ales să nu colecționeze niciodată Nicolae Grigorescu. Era un medic, cu mai mult sau mai puțini bani, probabil că niciodată nu l-au dat banii afară din casă. Dar nu-și punea agoniseala într-o cutie sigură, așa cum făceau atât de puțin colecționari de artă modernă sau de artă consacrată, să spunem așa. Erau însă foarte puțini colecționari de artă neconsacrată. Și avea și acest, cum spuneam, acest vector al discipolatului.  Costina și-a dedicat viața localității Brad, din punct de vedere profesional. El a fost medicul din Brad. Și și-a dedicat cealaltă viață, cea interioară, artei”, a spus, la vernisaj, Erwin Kessler, directorul MNAR.

de garda2, curatorial

Foto: Lucrări de Mihai Sârbulescu, în Sălile Kretzulescu; curatorial

Constituită la Brad, județul Hunedoara, dar cu artiști de marcă din București și din întreaga țară, Colecția Dr. Sorin Costina reflectă o anumită parte a scenei artei românești din timpul regimului comunist și anume acea ierarhie artistică cunoscută tuturor în epocă – dar neformulată ca atare de nimeni – mereu prezentă în fundalul lumii culturale, dominată de arta oficială, pe care dr. Sorin Costina a ocolit-o mereu.

de garda3, curatorial

Foto: „Interior de bloc (Static), 1971, Ion Grigorescu, Sălile Kretzulescu; curatorial

Discipol devenit învățat

„De la artiști, Sorin Costina a învățat, în primul rând, să vadă arta, nu s-o cumpere. Și a învățat așteptarea. O să vedeți în multele dintre documente, cum aștepta să primească lucrarea. Lucrurile erau promise. I se promitea că i se va face o lucrare. Era un fel de inițiere (…). Din acest motiv, expoziția sa, pe care am făcut-o noi acum cu parte din colecția, o mică selecție, sub 200 de lucrări din peste 1.000, este o expoziție care reflectă relația sa cu artiști. Am făcut-o țesând, la rândul nostru, relații între artiști.  Avem convingerea că în felul acesta idealul oricărei colecții este acela de a rămâne întreagă, rotundă, a rămâne un monument, o piatră, un jalon, în istoria națiunii în care colecționalul respectiv și-a trasat, practic, urma”, a adăugat Kessler.

de garda7, curatorial

Foto: „Valea Tazlăului”, 1979, și „Peisaj la Văratec”, 1987, de Horia Bernea, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

Particularitatea acestei colecții constă în faptul că a fost ghidată chiar de către artiștii respectivului canon. Colecția Sorin Costina este, de fapt, colecția artei românești a acelui timp așa cum se autoreprezenta ea, este canonul construit prin intermediul colecționarului-discipol de către artiștii aleși, protagoniști și operatori ai propriei lor paradigme culturale, estetice și spirituale.

de garda8, curatorial

Foto: „Mere”, 1984, Horia Bernea, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

Expoziția prilejuiește astfel nu doar o trecere în revistă a acestui canon, ci și o cercetare lucidă, critică, a credințelor, a aspirațiilor, dar și a practicilor, a clișeelor și a hibridizărilor stilistice și ideologice care au marcat arta românească în perioada cea mai nevralgică a comunismului.

de garda9, curatorial

Foto: „Cap de miel”, Vasile Gorduz, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

„Doctorul Costina a reușit în acea perioadă să facă frumos din aproape nimic. Iar acest lucru l-a făcut exclusiv cu sprijinul neprecupețit al prietenilor săi, ai prietenilor săi artiștii, al căror discipol a fost cu o dedicație pe care am întâlnit-o rar. Și a devenit în felul acesta din discipol încet încet un învățat. Domnul Costina a devenit într-un timp destul de lung cartea vie a acestei arte. A devenit un expert. Și cred că nu a făcut asta nici din că nu avea altceva de făcut și nici din aroganță”, a subliniat directorul MNAR.

de garda10, curatorial

Foto: „Cap de fată”, Vasile Gorduz, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

„Corpusul colecției Costina este împărțit într-o secțiune dedicată preponderent experimentului, studiului, laboratorului și cercetării artistice de tip neo-avangardist (în sălile Kretzulescu ale MNAR) și într-o frescă amplă a măiestriei plastice cu care artiștii vremii s-au refugiat în spiritualitate, estetism, emoție și (auto)ironie (în sălile Muzeului Colecțiilor de Artă), pentru a face față unui regim care denatura frumosul și îngrădea exprimarea, libertatea, credința”, a mai explicat Erwin Kessler.

de garda13, curatorial

„Autoportret”, Silvia Radu, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

de garda12, curatorial

Lucrări de Horia Bernea, la Muzeul Colecțiilor de Artă; curatorial

Expoziția poate fi vizitată în Sălile Kretzulescu, din 30 septembrie până în 22 noiembrie, intrare prin strada Valter Mărăcineanu, în zilele de miercuri, joi și vineri, de la 10:00 la 18:00, și sâmbăta și duminica, de la 11:00 la 19:00.
Secțiunea prezentată în Corpul B de la Muzeul Colecțiilor de Artă poate fi vizitată între 2 octombrie și 16 februarie 2027, în zilele de luni, marți și vineri, de la ora 10:00 la 18:00, și sâmbăta și duminica, între 11:00 și 19:00.
Accesul la expoziție se face pe baza de bilet în valoare de 32 lei, valabil pentru ambele spații.

Foto principală: „Nud”, de Horia Bernea, „Fustă”, de Ion Grigorescu, și „Câmp”, de Florin Mitroi; curatorial

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.