Națiunile clarifică definiția pentru „arta jefuită de naziști”

Națiunile au convenit asupra unor noi clarificări care să sublinieze „cele mai bune practici” pentru aderarea la Principiile de la Washington privind arta confiscată de naziști, care nu au caracter obligatoriu, atunci când este vorba despre chestiuni dificile care continuă să împiedice cererile de restituire și să alimenteze confruntările din justiție în curs.

În noul text privind „cele mai bune practici”, semnat până în prezent de 22 de națiuni, The New York Times srie că liniile directoare specifică faptul că promovarea unor soluții „corecte și echitabile” la cererile de restituire se referă la bunăstarea „în primul rând a victimelor” persecuției naziste – nu, așa cum credeau liderii din Țările de Jos, la deținătorul actual al obiectelor de artă contestate.

Liniile directoare ajută și la definirea artei jefuite de naziști. În special, în cazul în care trebuie să se stabilească dacă un obiect a fost vândut sub constrângere, se specifică faptul că arta vândută „de o persoană persecutată în timpul Holocaustului, între 1933 și 1945, poate fi considerată echivalentul unui transfer involuntar de proprietate, pe baza circumstanțelor vânzării”.

Drept urmare, „acum depinde de deținătorul actual să dovedească exceptarea de la această regulă generală”, a declarat avocatul Olaf Ossmann pentru The New York Times.

În ultimii ani au fost înregistrate numeroase cereri de returnare de opere de artă dispărute, furate sau vândute sub constrângere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, multe dintre ele generând procese și dezbateri îndelungate.

Anul trecut, Franța a adoptat o lege care permite instituțiilor publice să returneze obiectele din colecțiile lor care au fost furate de naziști, simplificând procesul laborios de restituire.

Imagine: „View of the Sea from Haut Cagnes” (cca. 1910), de Pierre-Auguste Renoir, restituit moștenitorilor unui bancher evreu care a fugit de persecuția nazistă, a fost cumpărat de orașul Hagen