NFT este cuvântul anului, în Dicţionarul Collins
NFT, abrevierea pentru Non Fungible Token, a devenit, potrivit autorilor Dicţionarului Collins, cuvântul anului, clasându-se în faţa unor alte cuvinte sau expresii precum “anxietate climatică” sau “metavers”.
De altfel, notează cei de la The Guardian, inedita alegere vine în anul în care muzicianul Grimes a vândut o colecţie de artă digitală cu aproximativ 6 milioane de dolari. Cuvântul a avut o ascensiune fulminantă în 2021, fiind folosit de peste 100 de ori mai mult decât în trecut .
Orice creaţie digitală poate deveni NFT, termenul referindu-se la certificatul de proprietate înregistrat în blockchain, sau la un registru digital al tranzacţiilor . Opera în format NFT care a fost vândută la preţul cel mai mare până acum este un colaj semnat de Beeple, vândut la Christie’s în martie cu peste 50 de milioane de lire sterline.
Dicţionarul Collins defineşte NFT ca fiind “un certificat digital unic, în blockchain, folosit pentru a înregistra dreptu l de proprietate asupra unei lucrări de artă sau de colecţie”.
“NFT pare că este peste tot, de la secţiunile de artă , la paginile financiare, în galerii şi case de licitaţii şi pe platformele de social media. Dacă va avea o influenţă pe termen lung, rămâne de văzut, dar apariţia sa bruscă în conversaţii din lumea întreagă face să fie cuvântul anului pentru noi”, a afirmat Learning managing director la Collins , Alex Beecroft.
Luna trecută, Dicţionarul Oxford a declarat “vax” drept cuvântul anului.