Nouă serie „Re:Imagine Brașov”, în 2024 la Muzeul de Artă Brașov
Prima ediție a proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al artelor” din 2024 va debuta în 26 aprilie, între orele 17:00 și 20:00, la sediul Muzeului de Artă Brașov, cu participare gratuită.
Pe parcursul anului trecut, muzeul a organizat în spațiile sale patru evenimente de creație live, având invitați 20 de artiști brașoveni. În prezența publicului, ei au creat noi lucrări de artă având ca sursă de inspirație patrimoniul construit al orașului Brașov. Lucrările rezultate au fost expuse în „Re:Imagine Brașov” la Muzeul de Artă Brașov, deschisă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, apoi prezentată la Muzeul Național Cotroceni, în perioada 8 februarie – 8 aprilie 2024.
Proiectul continuă în anul 2024, de această dată fiind invitați atât artiști brașoveni, cât și artiști care locuiesc și creează în alte orașe din România. Astfel, e urmărită facilitarea interacțiunii dintre artiștii contemporani și mediul urban brașovean, creșterea gradului de interes al publicului pentru procesul artistic și sprijinirea dialogului dintre artiștii.
Prin provocarea lansată pentru acest an, Muzeul de Artă Brașov îi invită pe artiști să își imagineze Brașovul drept „Oraș al artelor”. Pornind de la fragmente recognoscibile ale orașului, considerate a fi definitorii pentru identitatea urbană, noile opere create vor depăși barierele realismului. Este propus un joc de imaginație: cum ar arăta Brașovul dacă artele ar avea întâietate? Ce forme ar lua industriile, turismul, promovarea stradala, timpul liber sau monumentele de for public într-o astfel de lume?
Cu prilejul acestei noi ediții a proiectului „Re:Imagine Brașov”, sălile Muzeului de Artă Brașov se vor transforma din nou în spațiu de creație cu public, cadru pentru discuții și atelier pentru artiștii Andreea Bărgăoanu, Alexandra Călin, R von K, Ioan Aron Țăroi, Ema Voinescu. Atmosfera muzicală a evenimentului va fi asigurată de Soul Serenade.