O natură statică de Jean Cheller, cel mai mare preț în prima licitație Alis din iulie
„Natură statică”, ulei pe carton de Jean Cheller (1911 – 1952), a obținut cel mai mare preț în licitația organizată de casa Alis pe 2 iulie, la care „Plimbare pe mare”, ulei de carton de Samuel Mutzner (1884 – 1959), era așteptat să fie vedeta.
Lucrarea lui Cheller, artist ce provenea dintr-o familie austriacă, a avut un preț de pornire de 6.000 de lei și a fost adjudecată contra sumei de 10.000 de lei.
Dacă în anii 1990 lucrările lui erau vândute cu câteva sute de dolari, începând cu 2004 a fost un nume deseori întâlnit în licitații, operele lui ajungând să valoreze mii de euro.
Pe de altă parte, obișnuit al licitațiilor și preferat al ofertanților, Samuel Mutzner, cu un preț de pornire de 15.000 de lei, a rămas nevândut.
Din totalul de 57 de loturi, 18 și-au găsit cumpărători. Printre cele mai scumpe au fost „În parc”, ulei pe pânză lipită pe carton de Margareta Sterian (1897 – 1992), vândut pentru 6.500 de lei, cu cinci mii de lei mai mult față de prețul de pornire, „La Colonne”, guașă de Horia Damian (1922 – 2012), vândut pentru 6.000 de lei, care a reprezentat prețul de pornire, și „Conversație”, ulei pe pânză lipită pe carton de Emilian Lăzărescu (1878 – 1934), vândut pentru 4.800 de lei, după ce licitația a pornit de la 3.200 de lei.
În segmentul Sculptură a fost inclusă lucrarea în lemn „Pyramide” (1989), de Horia Damian, a cărei vânzare a pornit de la 7.500 de lei. Lucrarea a rămas nevândută.
Cât privește segmentul Artiști în viață, aici au fost incluse 15 loturi. Cel mai mare preț de pornire – 10.000 de lei – a fost atribuit lucrării „Dans”, bronz cu înălțime de 125cm semnat P’CIA (n. 1964). Niciun lot nu a fost adjudecat.