Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  O schiţă considerată mult timp copie, atribuită lui Rembrandt van Rijn
bredius museum

O schiţă considerată mult timp copie, atribuită lui Rembrandt van Rijn

Experții olandezi în artă au declarat că o schiță în ulei, considerată mult timp o imitație și uitată într-un colț al unui muzeu din Haga, este de fapt o lucrare a lui Rembrandt van Rijn.

Schița în ulei „The Raising of the Cross”, care datează din anii 1640, a fost mult timp considerată a fi opera unui discipol al maestrului din secolul al XVII-lea. Cercetări recente efectuate împreună cu Rijksmuseum din Amsterdam, folosind noi tehnici științifice, au permis Muzeului Bredius din Haga, unde schița a fost expusă de la cumpărarea ei în 1921, să stabilească că a fost într-adevăr realizată chiar de Rembrandt.

„Detaliile sunt atât de bine făcute încât sunt convins că este un Rembrandt”, a spus Johanneke Verhave, care a restaurat schița.

Ea a studiat lucrarea cu Jeroen Giltaij, fost curator șef al departamentului de pictură antică de la Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, care a „descoperit-o” pentru prima dată în urmă cu aproximativ un an.

„Am observat această lucrare din nou și din nou. Mișcările de pensulă. Sunt geniale”, a declarat Giltaij pentru AFP. Aceste „tuşe de pensulă” l-au convins că schița este într-adevăr un Rembrandt.

Experţii au numit schiţa „imitaţie grosolană”

Lucrarea a fost cumpărată de primul curator al muzeului din Haga, Abraham Bredius, în 1921. Era convins că a achiziționat un adevărat Rembrandt. Dar de-a lungul anilor, mulți experți în artă au numit-o o imitație grosolană. O teorie infirmată de Giltaij. „Văzând-o, am crezut că Bredius avea dreptate. Cred că este într-adevăr un Rembrandt”, observă el.

Conform observațiilor unor experți în artă, tuşele nu au fost suficient de detaliate pentru a fi un adevărat Rembrandt. „Amintiți-vă că aceasta este o schiță în ulei. Rembrandt era în general foarte precis și rafinat, dar acest lucru este foarte aproximativ”, a observat Giltaij. „Motivul este că schița în ulei este una pregătitoare pentru un alt tablou. Vrea să arate compoziția, o idee aproximativă despre cum ar putea arăta pictura reală”, a spus el. Schița amintește puternic de o pictură a lui Rembrandt din 1633, intitulată și aceea „The Raising of the Cross”, acum expusă la muzeul de artă Alte Pinakothek din München.

Pe schiță au fost efectuate reflectografie în infraroșu și scanări cu raze X, dezvăluind observații interesante, spune Johanneke Verhave.

„Cercetările arată că schița are mai multe modificări făcute chiar de artist în timpul picturii, ceea ce înseamnă că această compoziție a fost un proces creativ”, spune Verhave. „Înseamnă că autorul se răzgândea în timp ce lucra. În mod clar nu copia un alt tablou”, a precizat ea. Noile cercetări au arătat, de asemenea, că modul în care autorul și-a mânuit pensula corespunde într-adevăr cu cel al marelui maestru.

Credit foto: Bredius Museum