O sută de lucrări pe teme queer, în prima expoziție „Simți – Aluneci – Cânți”
O sută de lucrări și serii pe teme queer realizate de 38 de artiști și colective fac parte din prima expoziție „Simți – Aluneci – Cânți”, deschisă la Combinatul Fondului Plastic din București.
Expoziția este organizată de Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC).
Expoziția, deschisă până pe 9 ianuarie, poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 13:00 și 19:00. Excepție fac zilele cuprinse între 23 și 26 decembrie și între 31 decembrie și 3 ianuarie.
„Simți – Aluneci – Cânți (1- 245)” include peste 100 de lucrări și serii produse de 38 de artiști/ artiste/ artistx și colective și este unul dintre rezultatele vizibile, în format de expoziție, ale cercetării despre practici artistice queer în România, în două decenii de când relațiile între persoane de același sex au fost dezincriminate, odată cu abrogarea articolului 200 din Codul Penal, în 2001.
Aceasta este prima etapă din „Simți – Aluneci – Cânți (1- 245)”. Expozițiile din etapa a doua vor fi deschise pe 14 decembrie la Suprainfinit Gallery, Institute, SwitchLab și Malmaison.
Puzzle multidimensional, forum, retrospectivă nonlineară
Curatorii expoziției au fost Dragoș Olea, curator al secțiunii de arte vizuale Triumf Amiria, și Sandra Demetrescu, curator – șef la MNAC, sub numele Kilobase Bucharest.
Duo-ul a selectat lucrări produse de artiști care se identifică queer, lucrări care abordează teme queer și lucrări realizate într-o cheie critică sau cu intenția de a pune în mișcare procese de schimbare.
Expun: Apparatus 22, Alex Bodea, Ștefan Botez, Patrick Brăila, Cornel Brudașcu, Irina Bujor, Liviu Bulea, Andrei Chintilă, Lorena Cocioni, Raluca Ilaria Demetrescu, Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad, Paul Dunca / Paula Dunker, Julio Elvisey Pisică, Vergine Santa Frida, Alex Horghidan, Limba semnelor de întrebare / The Language of Question Marks, Luca Istodor, Hortensia Mi Kafchin, Katja Lee Eliad, Mihai Lukács, Mihai Mihalcea, Alex Mirutziu, Sebastian Moldovan, Paul Mureșan, Vasile Mureșan (Murivale), Ioana Nemeș, Mircea Nicolae, Adrian Oncu, Sorin Oncu, Ileana Pașcalău, Manuel Pelmuș, Adina Pintilie, Veda Popovici, Lea Rasovszky, Flaviu Rogojan, Miron Schmückle, Aris Tureac, Mihaela Vasile (Chlorys).
Expoziția poate fi înțeleasă, spun organizatorii, ca un puzzle multidimensional în care coexistă și plutesc în dialog aproximativ 245 de scene narative queer, în care dragostea, empatia și spiritul critic sunt ridicate la putere hiperbolică. Pe de altă parte, poate fi privită ca un forum, o retrospectivă nonlineară a două decenii de producție artistică queer sau o celebrare fără festivisme.
Pentru aceasta, curatorii au consultat, citit și procesat nenumărate portofolii, site-uri, materiale din presa culturală, materiale video și interviuri online cu artiștii, dar și discuții cu aceștia.
„Coagularea unei expoziții sau, mai precis spus, al unui set de expoziții într-o stare «in-between» – fluidă, miria-narativă și tentaculară, precum «Simți – Aluneci – Cânți» – a presupus lucrul în profunzime cu mai multe comunități artistice, fiind ghidați la tot pasul de mai multe întrebări: cine sunt, sau trebuie să fie, artiștii invitați având în vedere că bugetul inițial includea 30 de poziții artistice? Cum putem să prezentăm în expoziție un spectru cât mai generos, nuanțat și surprinzător de lucrări despre subiecte queer și procese artistice de queering / „queerificare”? Cum să menținem o balanță constructivă între voci care au contribuit consistent la discursuri queer în România, dar și internațional, în cele două decenii cuprinse în cercetare, precum și voci emergente, între numeroase expresii de gen”, explică membrii Kilobase Bucharest.
Importanța culturii queer în ultimele decenii
Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani care se axează pe trei direcții – literatură, arte vizuale și arte performative -, realizat de Asociația MozaiQ în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul de Teatru Educațional Replika și artista Kjertsi Vetterstad (Norvegia).
Proiectul propune, de-a lungul anului în care se desfășoară, o serie de evenimente menite a sublinia importanța culturii queer în ultimele decenii, dar și a încuraja producția culturală nouă prin expoziții, ateliere, tururi ghidate, spectacole de teatru și performance-uri, lecturi publice și evenimente de networking.
Proiectul se desfășoară în perioada martie 2020 – martie 2022. Bugetul total al proiectului este 1.057.556 de lei, din care valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 951.800 de lei.
Proiectul e finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.
Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.
În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde de euro între 1994 și 2014 și 1,55 miliarde de euro pentru perioada de finanțare 2014 – 2021.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.