Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Obiecte de artă decorativă, portrete în pictură și fotografie, într-o expoziție dedicată familiei boierești Golescu
golescu

Obiecte de artă decorativă, portrete în pictură și fotografie, într-o expoziție dedicată familiei boierești Golescu

Obiecte de artă decorativă, portrete în pictură și fotografie, lucrări de sculptură, documente și stampe sunt reunite într-o expoziție dedicată familiei boierești Golescu ce va fi deschisă la Palatul Suțu din București în perioada 10 iunie – 24 iulie.

Expoziția tematică „Golescu: memoria unei vechi familii boierești” este o incursiune în timp și spațiu în viața unui vechi neam boieresc, neamul Golescu cu descendenții săi, dar și cu alte vițe boierești înrudite: Bengescu, Davila, Racoviță, Kretzulescu, Rosetti, Grant.

Reprezentanți de seamă ai acestei familii și-au pus amprenta pe destinele neamului românesc. Locurile unde au trăit, pe meleaguri urbane sau rurale, păstrează crâmpeie din destinele lor, chipurile acestora fiind imortalizate de-a lungul unui secol, în costume valahe sau exotic orientale și europene.

Golescu, de la secolul XIX la secolul XX

Călătoria are ca punct de pornire Bucureștiul secolului al XIX-lea, ajungând apoi în sanctuarul plin de verdeață și liniște al unui conac boieresc, cel de la Golești.

Traseul urmărește și exilul Goleștilor, de-a lungul continentului, de la Atena, la Viena, Paris și Londra, dar ajunge și în seraiul sultanilor otomani, prin intermediul obiectelor decorative sau de uz personal prezentate în expoziție: covoare și țesături orientale alături de mobilier european lucrat cu știință și migală, vase de porțelan din ateliere central și vest europene, bijuterii, obiecte de toaletă și îmbrăcăminte.

Periplul se încheie cu generația de la sfârșitul secolului XIX și începutul de secol XX, oameni care, fără să mai joace roluri principale în politica românească, au rămas repere în istoria literară.

Patrimoniu din trei muzee, la Palatul Suțu

Obiecte de artă decorativă, mobilier, porțelan și metal, tapiserii și covoare, portrete ale Goleștilor în pictură și fotografie, obiecte personale, dar și din colecțiile acestora, deținute de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, se vor afla un timp la Palatul Suțu din București.

Împreună cu piese de artă decorativă, artă plastică-pictură, sculptură, documente, fotografii, stampe și diverse, din colecțiile Muzeului Municipiului București, care înfățișează locuri, documente, imagini picturale și stampe, portrete în fotografie cu chipurile lor, tot acest patrimoniu muzeal invită în locurile unde au trăit, arată lumea pe care au cunoscut-o, locurile unde au construit, au luptat, au contribuit la propășirea neamului românesc acești vechi boieri cărturari.

Vernisajul expoziției va avea loc la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2), pe 10 iunie, începând cu ora 17:00.

Curatori sunt dr. Maria-Camelia Ene, de la Muzeul Municipiului București, dr. Cristina Boțoghină, de la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, și dr. Camelia Călin, de la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești.