O sculptură de artistul american Alexander Calder nevăzută până în prezent este scoasă la vânzare în premieră, la Paris, după ce zeci de ani s-a aflat într-o colecție privată. Piesa de Calder, căruia Fundația Louis Vuitton îi dedică o retrospectivă amplă,
RAD Art Fair, ajuns la a patra ediție, debutează în 23 aprilie, cu 31 de standuri ale unora dintre cele mai importante galerii din țară și unele invitate din străinătate, dar și cu o nouă ediție a segmentului dedicat design-ului
„La femme aux lilas (Portrait de Nini Lopez)”, de Pierre-Auguste Renoir, este scos la licitație din colecția familiei Whitney pentru prima dată în 97 de ani, anunță Christie’s. Cu o valoare estimată la 25 milioane - 35 milioane de dolari, pictura
Zeci de mii de obiecte din colecția Diego Rivera au fost donate Muzeului Anahuacalli din Ciudad de Mexico de nepotul artistului. Juan Rafael Coronel Rivera a oferit 157.300 de obiecte din colecția personală a lui Rivera către muzeul pe care acesta
Unsprezece tablouri din colecția Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia sunt restaurate de o echipă de patru specialiști de la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, proces estimat să dureze un an. Portretele reprezintă principii Transilvaniei din secolele XVI-XVII și, de-a lungul timpului,
MARe/Muzeul de Artă Recentă lansează „Unboxing Brâncuși”, două apeluri dedicate artiștilor din România. Treizeci de creații vor aduce spiritul brâncușian în prezent, beneficiind de sprijin financiar pentru producție și expunere la MARe/Muzeul de Artă Recentă în perioada 2026 - 2027. În
„Abstract - New Hyphen”, expoziție Paul Neagu, poate fi vizitată la Ivan Gallery din București până la 17 mai, de miercuri pȃnă sȃmbătă, între orele 14:00 și 19:00, iar în rest, pe bază de programare. Expoziție ce reunește lucrări din etapa
„Moara veche din Baia Mare” (1945), ulei pe pânză de Nagy Oszkar, este tabloul vândut cel mai scump în licitația organizată de casa Alis în 19 aprilie, care a avut o rată de adjudecare de 25%. Pictura s-a impus cu
Corina Oprea și Diana Marincu, care curatoriază proiectul „Marea Neagră la plural – Compoziţii pentru ochiul sonor/ Black Seas – Scores for the Sonic Eye” al artiștilor Anca Benera și Arnold Estefán, ce reprezintă România anul acesta la Bienala de
Prima expoziție cu lucrări ale artistului Ștefan Luchian organizată la Suceava în decurs de 50 de ani debutează în 22 aprilie la Muzeului Național al Bucovinei (Muzeul de Istorie Suceava), unde poate fi vizitată până la 21 iunie. La 110 de

