Perjovschi semnalează un fals într-o vânzare Artmark. Casa de licitații susține că sunt „izbucniri vindicative”
Artistul vizual Dan Perjovschi a semnalat existența unui fals, a unei lucrări despre care spune că îi este fals atribuită, în licitația din 26 septembrie organizată de Artmark la București. Este vorba despre „Autoportret”, ulei pe carton semnat „PERJO”, estimată la 600 – 900 de euro.
Artmark susține că artistul nu a răspuns solicitării de a îi oferi informații despre lucrare, practică obișnuită în cazul artei contemporane, și că aceasta aparține unei serii de început, din anii 1984 – 1985, create în vremea când artistul își avea atelierul la Oradea. În replică, Dan Perjovschi subliniază că a ajuns la Oradea abia în toamna lui 1985, unde nu a pictat „nimic”, și că a creat doar două cicluri de picturi anterior, în timpul facultății, la Iași, din care a expus o singură lucrare cu Atelier 35.
„Nu este lucrarea mea. Am afirmat asta public. Să conteste această afirmație”, a declarat el pentru curatorial.ro.
Lucrarea, care este expusă la Palatul Cesianu-Racoviță, va rămâne în licitație, a confirmat pentru curatorial.ro purtătorul de cuvânt al casei Artmark.
Reclamația lui Dan Perjovschi
„În atenția colecționarilor care vor lua țeapă de la casa de licitații care nu vrea să spună niciodată proveniența lucrărilor. În «Colecția eclectică» Artmark apare o pictură numită «Autoportret» semnată Perjo. Eu nu mi-am semnat niciodată picturile Perjo, ci doar desenele publicate în presă după 1989 și numai într-o perioadă limitată, prin 1993 – 94. Și, în plus, e evident că nu e un autoportret. Cu alte cuvinte, în licitație nu este lucrarea mea”, a scris artistul pe contul său de Facebook.
Ce spune Artmark
Contactată de curatorial.ro, casa de licitații a răspuns prin purtătorul de cuvânt: „Prețuim și onorăm artiștii. Sunt punctul de plecare și rostul final al demersului nostru de punere în circulație și apreciere a bunurilor culturale. Includem arta contemporană în această ecuație necesară de punere în valoare a culturii românești. Inerent, cultivăm o comunicare continuă cu artiștii și cu reprezentanții acestora”.
Curatorial.ro a adresat mai multe întrebări: Cum procedează Artmark în general legat de lucrările pentru care mijlocește vânzarea? Sunt ele analizate de experți? Sunt solicitate documente doveditoare? Sunt acestea verificate? Ce se întâmplă cu lucrările a căror proveniență și autenticitate sunt contestate?
Casa de licitații a transmis: „Galeriile sau colecționarii de bunuri culturale, dorind să valorifice bunuri culturale pe care le dețin legitim, le consignează în vederea vânzării, lămurind casa, în limita datelor deținute, cu privire la proveniența bunului, felul dobândirii acestuia, alte date de contextualizare”.
„În privința artei contemporane, când aceasta este consignată în vederea vânzării prin licitație, regula noastră nescrisă este să consultăm artistul (sau reprezentantul acestuia) – desigur, atunci când date de contact există – telefonic sau, și mai bine, prin corespondența electronică/ e-mail. Consultarea are ca obiect: anunțarea ieșirii în piață a lucrării artistului, verificarea licitei proveniențe, solicitarea de informații care să servească documentării traseului și semnificației lucrării în cauză – cărui ciclu îi aparține, expoziții în care a figurat, albume în care a fost publicată etc. Consultarea nu vizează negocierea cu artistul a estimării valorii de piață a lucrării, nici nu este destinată destăinuirii identității colecționarului/ instituției care pune lucrarea în vânzare, acestea fiind date de strictă specialitate sau confidențiale”, a mai fost explicat.
„Autoportret” și o polemică de peste un deceniu
Lucrarea „Autoportret”, inclusă în „Licitația unei Colecții Eclectice de Artă Românească, de la Piliuță la Bandi”, este prezentată pe site-ul Artmark drept ulei pe carton, cu dimensiuni 43 x 35 cm, semnat dreapta jos, cu roșu, „PERJO”, atribuită lui Dan Perjovschi.
„Acest ulei, public semnalat de artistul Dan Perjovschi, aparține unei serii de lucrări de început, din anii 1984 – 1985, create în vremea când artistul își avea atelierul la Oradea, loc în care au și fost puse inițial în circulație, ajungând primar în colecții orădene”, a mai răspuns Artmark. Au fost oferite și câteva exemple: „Knight”, scos la licitație în 2014 de Artmark, cu estimare de 1.600 – 1.900 de euro, nevândut; „Întomnare”, licitat în 2015 prin Artmark, estimat la 700 – 1.200 de euro, nevândut; și „Amintiri (II)” (1984), adjudecat la Artmark în 2018 pentru 550 euro.
„Aceasta serie de lucrări are, așa cum se constată imediat, la o vedere superficială, altă iconografie, altă tehnică, altă semantică, alta plasticitate etc. decât grafica de atitudine civilă care l-a celebrizat pe Dan Perjovschi în perioada ulterioară de creație”, a punctat casa de licitații.
A fost adăugat: „Polemica cu artistul Dan Perjovschi cu privire la ieșirea în piață a acestei serii de uleiuri de tinerețe este veche – având mai bine de zece ani (mai exact din 2012, cu ocazia punerii în licitație a uleiului «Golem»). Această lucrare, precum și următoarele din serie, au primit de-a lungul polemicii aceleași obiecții, unele complementare, alte contradictorii: nu îi aparțin, aparțin atelierului de la Oradea din care au fost furate, aparțin atelierului din Oradea care a fost preluat nelegal de altă persoană, sunt lucrări de tinerețe și nu sunt reprezentative, evaluările sunt modeste și neserioase, se refuză discuția și se amenință cu instanța dacă nu divulgăm cine este colecționarul care a consignat lucrarea cutare în vederea vânzării etc”.
Lucrarea „Golem”, ulei pe carton, datat 1985, semnat pe verso în creion „Dan Perjovschi”, a fost adjudecată contra sumei de 1.700 de euro, potrivit site-ului artmark.ro.
„De data aceasta (nu este prima dată), artistul Dan Perjovschi a ales să nu răspundă telefonic sau prin e-mail solicitării de informații cu privire la lucrarea propusă în consignație, ci să posteze o luare de poziție în social media. Îl încredințăm pe artist că asemenea situații de nelămurire se rezolvă mai adecvat, în continuare, acolo unde sunt argumente, prin dialog cu bună-credință de ambele părți, iar nu prin izbucniri vindicative”, au mai transmis reprezentanții Artmak în răspunsul pentru curatorial.ro.
Perjovschi: Tot ce este datat înainte de 2005 este susceptibil să fie fals
Curatorial.ro a solicitat artistului un punct de vedere. „Nu am fost contactat de Artmark (e-mailul meu este public pe pagina de Facebook). Semnătura PERJO nu este a mea. Eu semnez Perjovschi”, a spus el.
„Artmark să arate orice catalog tipărit în acea perioadă în care să apară lucrări ale mele care să semene măcar un pic cu această lucrare pusă în circulație. Eu am făcut facultatea la Iași, 1980 – 1985, și din toamna anului 1985 am avut job la Oradea. În timpul facultății și la diplomă am făcut doar două cicluri de picturi – «Fântâni» și «Medievale». Nu am vândut și nu am dăruit nimănui din acele cicluri. După terminarea facultății nu am expus decât o singură dată la Oradea, cu Atelier 35, o lucrare mică de pictură din ciclul «Fântâni». Începând cu 1996, am expus doar grafică. Semnată Perjovschi”, a subliniat artistul în răspunsul pentru curatorial.ro.
El a continuat: „La Oradea, eu nu am pictat niciodată nimic. Toate uleiurile mele provin din perioada studenției la Iași. Dar probabil faptul ca eram student le scade valoarea, de aia nu e menționat. Perioada 1985 – 1986, când zice Artmark că au intrat în colecții orădene… Care colecții? Și să vedem actul de vânzare. Zicerea ca nu am răspuns este o minciună. Titlul «Autoportret» e total aiurea. Eu nu am autoportrete (decât unul singur, ultrarealist, dăruit soției mele înainte de a fi soția mea)”.
„Acum niște mulți ani, Artmark mă întreba când apărea la licitatie vreo lucrare de-ale mele dacă este a mea. Dacă Artmark își aduce aminte, am identificat vreo 2 grafici alb-negru care nu erau ale mele și la vremea respectivă au fost scoase la timp din licitație. După aia ne-am certat (din cauza refuzului Artmark de a-mi spune proveniența lucrărilor) și nu am mai fost contactat niciodată”.
El a menționat că emite certificate de proveniență începând cu 2005. „Tot ce este datat înainte de 2005 este susceptibil să fie fals sau cu proveniență dubioasă… și poate fi autentificat numai și numai de mine”, a conchis Perjovschi.
Foto: lucrarea „Autoportret” (c) Artmark