Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  „Persistența efemerului”, la galeria Simeza
silvia stoica, expozitie

„Persistența efemerului”, la galeria Simeza

Artista și curatoarea Silvia Stoica expune la galeria Simeza din București, în memoria profesorului Cezar Atodiresei, o serie de lucrări sub titlul „Persistența efemerului”.

Expoziția reunește lucrări realizate în medii și tehnici diferite, lucrări ce se află într-o strânsă legătură și într-un provocator dialog, artista invitând privitorul să descopere frumusețea celor trecătoare. Este un discurs plastic ce evidențiază dinamica procesului de creație în ansamblul său, proces bazat pe creșterea continuă și elaborarea permanentă.

Silvia Stoica este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Pictură Bucureşti. A absolvit studiile universitare de licență (2002) și studii aprofundate (2003) la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte plastice, specializarea Pedagogia Artei, unde l-a avut mentor și coordonator pe profesorul Cezar Atodiresei.

Din 2002, este cadru didactic la aceeași universitate, iar în anul 2010 a obținut titlul de doctor în Arte plastice și decorative. Silvia Stoica a participat la manifestări expoziționale locale, naționale, internaționale și a organizat expoziții personale. Artista a obținut mai multe premii și nominalizări la premii în cadrul unor bienale și saloane naționale și internaționale de artă. Lucrările ei se află în colecții publice naționale, în muzee de artă precum și în colecții private; de asemenea, artista este prezentă în albume și cataloage de specialitate.

Expoziția va fi vernisată în 6 iulie, la ora 19:00, și va putea fi vizitată până în 15 iulie.