Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Peste 145.000 de bilete deja vândute pentru expoziția dedicată lui Ramses al II-lea la Paris
ramses ii

Peste 145.000 de bilete deja vândute pentru expoziția dedicată lui Ramses al II-lea la Paris

Mai mult de 145.000 de bilete au fost deja vândute pentru expoziția dedicată lui Ramses al II-lea, înainte de deschiderea acesteia, pe 7 aprilie, la Paris, mai mult decât pentru „Tutankhamon”, care a primit un total de 1,4 milioane de vizitatori în 2019, au anunțat organizatorii.

Sicriul din lemn pictat al faraonului, expus doar în Franța

„Am vândut peste 145.000 de bilete, ceea ce reprezintă un număr mai mare de prevânzări decât cele pentru Tutankhamon (în jur de 120.000). Asta arată cu adevărat entuziasmul publicului în așteptare, mai ales când am anunțat prezența sicriului lui Ramses II doar aici, la Paris”, a declarat John Norman, președintele Expozițiilor Patrimoniului Mondial, care organizează expoziția.

Expoziția va fi deschisă până la 6 septembrie la Grande Halle de la Villette.

După Statele Unite și înaintea Australiei, Franța este singura țară din Europa care o găzduiește și, mai ales, singura care prezintă sicriul din lemn pictat al lui Ramses II (fără rămășițele mumificate), grație unei cooperări fără precedent între Franța și Egipt.

„În Egipt avem 250 de misiuni străine (arheologice) din 25 de ţări. Cele mai numeroase, 54, sunt formate din francezi”, a declarat Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt.

Expoziția prezintă mai mult de 180 de piese originale (statui, bijuterii), dintre care unele nu au fost niciodată scoase din Egipt.