„Picasso en visite” la Timișoara, expoziție eveniment în noul spațiu Art Encounters
„Picasso en visite” este prima expoziție organizată în noul spațiu al Fundației Art Encounters. Aceasta este vernisată în luna septembrie și aduce în premieră la Timișoara lucrări ale artistului Pablo Picasso din colecția Musée Picasso, Antibes.
Pictura, grafica și ceramica se reunesc în expoziția care este un proiect de anvergură internațională ce deschide un nou capitol în activitatea Fundației.
„Această expoziție are o miză dublă: întâlnirea publicului cu una dintre cele mai influente figuri ale artei moderne, pe cât de controversate, pe atât de importante în arta secolului XX, dar și deschiderea unui centru de artă dedicat integral artei contemporane, capabil să găzduiască expoziții la standarde muzeale internaționale, programe educaționale extinse și noi forme de dialog cu publicul”, spune Diana Marincu, director artistic al Art Encounters.
Aproximativ 70 de lucrări de pictură, desen, gravură și ceramică
Curatoriată de Jean-Louis Andral, director al Musée Picasso, Antibes, expoziția reunește 69 de lucrări ale artistului, concentrându-se pe anii săi de creație din sudul Franței. Dincolo de imaginea consacrată a artistului, selecția urmărește libertatea gestului și felul în care Picasso traversează pictura, desenul, gravura și ceramica, într-un proces continuu de reinventare. Motivele mitologice, figurile hibride și formele transformate dezvăluie un artist experimental și surprinzător de contemporan.
După perioada petrecută la castelul Grimaldi din Antibes, Picasso a donat orașului lucrările realizate acolo, iar în 1966 clădirea a devenit Musée Picasso, primul muzeu din lume dedicat artistului, iar colecția sa rămâne una dintre cele mai importante mărturii ale libertății pe care și-a asumat-o Picasso de-a lungul vieții și carierei lui.
Noul spațiu Art Encounters
Noul centru de artă Art Encounters este rezultat al unui amplu proces de modernizare realizat împreună cu Attila Kim architects.
Conceput la standarde muzeale internaționale, noul spațiu integrează săli expoziționale, spații pentru proiecte interdisciplinare și programe educaționale, librărie, cafenea și grădină urbană, devenind o platformă deschisă pentru întâlnire, învățare și experiment cultural.
Expoziția „Picasso en visite” va putea fi vizitată în perioada 17 septembrie 2026 – 17 ianuarie 2027. Biletele vor fi disponibile începând cu luna iulie 2026, prin platformele online dedicate. Programul expoziției, precum și detalii despre evenimentele conexe vor fi anunțate în perioada următoare.

